Saber Guardian 2017 cel mai mare exerciţiu desfăşurat în regiunea ţării noastre, este gata de start, la acesta urmând să participe 25.000 de militari, din 22 de ţări aliate şi partenere, anunţă Ministerul Apărării Naţionale.
Exerciţiul, condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), se va desfăşura, în perioada 11-20 iulie, pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei. Pe teritoriul României, exercițiul se desfăşoară în peste 20 de poligoane şi raioane de dislocare, iar printre locaţii se numără Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) „Getica” Cincu.
SG17 va începe cu activităţi de relaţionare ale militarilor români şi americani cu autorităţile şi comunităţile locale, în perioada 11-14 iulie, în garnizoane aflate pe itinerariile de deplasare către poligoanele şi raioanele de dislocare. Ei fac parte din Regimentul 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii şi din Brigăzile Multinaţională Sud-Est din Craiova şi 2 Vânători de Munte din Braşov.