Numărul mare de centre regionale de operaţiuni pe care le-au deschis companiile multinaţionale în ultimii ani în România a dus la o creştere a pieţei imobiliare în 2016, după cum arată un studiu realizat de compania de consultanţă Deloitte, împreună cu Reff şi Asociaţii, membră a reţelei internaţionale de avocaţi Deloitte Legal, şi compania de consultanţă imobiliară Knight Frank.
„Pentru noi, este evident că centrele de operaţiuni au dezvoltat huburile de birouri pe care le vedem astăzi, mai precis Floreasca – Barbu Văcărescu, Dimitrie Pompeiu, zona centrală şi de vest şi chiar CBD (city business district)“, spune Horaţiu Florescu, preşedinte şi CEO al Knight Frank România.
Potrivit lui, anul trecut, zona de centru-vest a Bucureştiului a avut o cerere de 120.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri. „Bucureşti rămâne principalul vehicul pentru centrele de operaţiuni, dar Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi vin din urmă foarte repede“, mai spune Florescu.
De altfel, cinci oraşe din România – Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov – concentrează cele mai multe centre regionale de operaţiuni pe care multinaţionalele au ales să le deschidă pe piaţa locală.
În plus, companiile de outsourcing au în plan să se extindă pe piaţa locală, în condiţiile în care dezvoltatorii imobiliari le pun la dispoziţie soluţii adaptate de chirii mai mici decât în alte pieţe din Europa Centrală şi de Est.
„Cadrul fiscal şi juridic joacă un rol important în deciziile investitorilor. Pentru ca România să rămână atractivă, în ciuda unei creşteri anticipate a costurilor şi a dificultăţii de a găsi talente, legislaţia fiscală românească trebuie să îşi menţină capacitatea de a atrage investiţii printr-o stabilitate şi taxe relativ scăzute, ambele afectate de iniţiativele legislative recente“, spune Alexandru Reff, country managing partner la Deloitte România.
Astfel, motivele care stau la baza atragerii de către România a centrelor regionale de operaţiuni sunt climatul fiscal şi juridic, poziţia geografică şi forţa de muncă bine pregătită, alături de creşterea PIB-ului de 4,8% în 2016.
Raportul Deloitte analizează aspectele cheie de care trebuie să ţină cont companiile atunci când îşi deschid centre regionale de operaţiuni în România, de la cele fiscale şi juridice până la surse publice de finanţare, cum ar fi ajutoare de stat sau fonduri UE.
Printre companiile multinaţionale care au deschis centre de operaţiuni în România până acum, se numără Emerson, Siemens, Continental, Amazon, Capgemini, Accenture, Huawei şi Telus.