Spitalul Sfântul Constantin aniversează şase ani de chirurgie a obezităţii la Braşov. În tot acest timp, la spitalul privat au fost efectuate 500 de operaţii de micşorare a stomacului, iar pacienţii au reuşit în acest fel să redobândească șansa la o viață normală. Din anul 2011, odată cu efectuarea primei intervenții de micșorare a stomacului din Brașov, Spitalul Sf. Constantin a inițiat un program de chirurgie bariatrică în cadrul căruia poate fi efectuată toată gama de intervenții necesare pentru tratarea obezității. În luna aprilie 2012, centrul de la Brașov a fost primul spital din țară în care s-a realizat intervenția Gastric Sleeve prin incizie unică ombilicală, fără cicatrici, procedură de care pot beneficia pacienții cu IMC mai mic de 40. Seria premierelor în domeniul chirurgiei obezității a continuat anul acesta la Brașov, odată cu introducerea chirurgiei asistate robotic, în data de 21 mai 2017 fiind efectuată, în premieră națională, o intervenție de Gastric Bypass robotic pentru obezitate morbidă. Prezentarea rezultatelor celor 500 de pacienţi operaţi la spitalul braşovean în decursul celor 6 ani va avea loc vineri, 7 iulie, începând cu ora 15:00 în sala de conferințe a Spitalului Sf. Constantin, la prezentare fiind invitaţi pacienţii care au beneficiat de intervenţii bariatrice şi care sunt cea mai buna dovadă a eficienţei programului, precum şi echipa medicală, coordonată de Dr. Bogdan Moldovan.
3 comentarii
Buna seara o antrenare am cat costă operația de micșorare de stomac aștept un răspuns. Multumesc
Buna ziua cit mar costa o micsorare de stomac multumesc
Buna ziua cit mar costa operatia de micsorare a stomacului .Si daca pot plati si in rate