Social, Stiri Brasov

Grevă japoneză a şoferilor RAT Braşov, nemulţumiţi de salariile prea mici

Autobuzele Regiei Autonome de Transport Braşov care au plecat astăzi pe traseu au avut legate de oglinzi banderole albe, în semn de protest. Călătorii au primit fluturaşi în care Sindicatul Liber 2015 RAT Braşov le cere să fie solidari cu şoferii nemulţimiţi de nivelul scăzut de salarizare. „Sindicatul Liber 2015 RAT Braşov îşi cere scuze pentru disconfortul pe care îl va crea dacă se va ajunge la declanşarea conflictului de muncă, în urma eşuării negocierilor salariale pe anul 2017 la TATBV S.A.“, au scris sindicaliştii în nota de informare către braşoveni. Potrivit acestora, din cei 840 de angajaţi RAT, 441 au salariul minim pe economie, salariul mediu de încadrare fiind de 1580 de lei. „Principala revendicare este majorarea salarială pentru şoferii RAT Braşov. Avem contract colectiv de muncă semnat pe doi ani, dar în care este specificat foarte clar că renegocierea grilei de salarizare se face anual. Grila se poate negocia şi de două ori pe an. Daca nu vom obţine nimic, vom face o pichetare a Consiliului Local sau a Prefecturii, conform Legii 60“, a declarat Ioan Draghici, lider Sindicatul Liber 2015 RAT Braşov.

Sindicaliştii cer salarii similare cu ale şoferilor din celelelte societăţi de transport public din ţară, unde salariul de încadrare al unui şofer RAT este de 2000 de lei.  Situaţia este cu atât mai gravă cu cât la Braşov lucrează cu 80 de soferi mai puţini decât prevede organigrama, iar în locul lor lucrează prin rotaţie toţi cei 260 de şoferi angajaţi, care ajung să lucreze în medie 250 de ore pe lună, în timp ce legea permite efectuarea a unui număr de maximum 212 ore lună, mai spun sindicaliştii

Încă nu se pot oferi majorări salariale

Pe de altă parte, reprezentanţii societăţii de transport public RAT Braşov susţin că încă nu există resurse financiare pentru a satisface revendicările sindicaliştilor. Ultimele majorări salariale s-au produs la creşterea salariului minim. Majorările salariale se vor face şi în funcţie de problemele financiare ale societăţii, care a încheiat anul trecut cu o pierdere de 3,5 milioane de lei. „Nu suntem în prezenţa unei forme de protest prevăziue de lege, ci este o exprimare a unei stării de numlţumire a unora dintre angajaţii societăţii. Se impun nişte precizări:există un contract colectiv de muncă valabil până în luna mai a anului 2018. Salariile actuale ale tuturor angajaţilor sunt cele negociate şi înscrise, anul trecut, în contractul colectiv de muncă. De la începutul lunii februarie, au fost mai multe negocieri cu reprezentanţii sindicali, fiind cunoscute şi analizate revendicările acestora. În cadrul acestor întâlniri, s-a convenit asupra unui grafic, care prevede ca până la sfârşitul acestei luni să li se ofere un răspuns. Această manifestare este neanunţată şi prin ea se încearcă să se pună presiune pe factorii de decizie“, a declarat Silviu Ştefan, purtător de cuvânt RAT Braşov.

Programul de circulaţie al autobuzelor nu a fost afectat în niciun fel de greva japoneză a şoferilor RAT Braşov, care va mai dura cel puţin două zile, potrivit sindicaliştilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

În Făgăraș, o persoană infectată a îmbolnăvit alte 7 persoane
La întrebarea cât de contagios este virusul, a răspuns printr-un exemplu din Făgăraș, purtătoarea de cuvânt a DSP Brașov, făgărășeanca
Un bărbat din Racoș s-a „deghizat” în polițist local și s-a plimbat cu autobuzul prin Brașov fără mască de protecție
În urma apariției în mediul online a unor imagini conform cărora o persoană de sex masculin, îmbrăcată cu uniformă ce
Încă 17 blocuri din Brașov, în care locuiesc persoane defavorizate, vor fi izolate termic cu bani de la Primărie
Zilele acestea a fost demarată proiectarea pentru realizarea lucrărilor de eficientizare energetică a altor 17 blocuri din municipiul Brașov, în
Factura de după inundații la Brașov, 3,59 milioane de lei. Banii vor fi virați de Guvern pentru refacerea mai multor
Guvernul a alocat județului Brașov fondurile solicitate pentru refacerea obiectivelor afectate de calamități în luna iunie, după cum au anunțat
Mașinile cu volan pe dreapta importate din Anglia nu vor mai putea fi înmatriculate în țară de la anul
Vehiculele cu volan pe dreaptă provenite din Regatul Unit al Marii Britanii nu vor mai putea fi înmatriculate în România,
FOTO VIDEO Protecția Consumatorului a descoperit un magazin care vindea produse din cannabis pe strada Lungă
Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov au anunțat că vor închide un magazin de pe strada Lungă, unde sunt
Piața neagră a țigărilor din România a scăzut sub 14% pentru prima oară în 6 ani. Prejudiciile sunt de 3
Pentru prima oară în 6 ani, piața neagră a țigărilor din România a scăzut sub nivelul de 14%. Cu toate
Iohannis, siderat de atitudinea PSD față de Legea carantinei: Această tergiversare este intolerabilă!
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că din nefericire, pandemia de COVID-19 este cea mai gravă din ultimul secol şi.,
Curs online de e-commerce pentru anteprenorii români care au magazine online
Google România în parteneriat cu Banca Transilvania oferă antreprenorilor români cu mici afaceri e-commerce un curs gratuit pentru accelerarea dezvoltării
FOTO După ce Susanu a atras atenția că Poliția umblă cu niște rable pe drumurile publice, IPJ Brașov a primit
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov are în dotare 16 autospeciale noi. Acestea fac parte din programul de reînnoire al parcului
O aplicație mobilă îți va spune dacă ai COVID-19 în funcție de sunetul tusei
Cercetătorii din mai multe țări au creat un algoritm despre care susțin că poate identifica dacă o persoană care COVID-19
De când și-a schimbat furnizorul de gaze, ministrul Economiei are facturi cu 15% mai mici
Ministrul Economiei Virgil Popescu și-a schimbat furnizorul de gaze și acum are facturi cu 15% mai mici. El le recomandă
Un nou record de infectați la Brașov: 62 de cazuri. Județul ajunge la 2.076 de cazuri. La nivel național s-au
Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Bloggerii români au declarat Țara Făgărașului ca fiind destinația turistică a anului 2020 din România
Țara Făgărașului a fost declarată Destinația Turistică a anului 2020 din România, conform reprezentanților Asociației de Dezvoltare Intercomunitare Centrul Regional
Guvernul se va întruni în ședință extraordinară pentru a prelungi starea de alertă, care expiră de vineri
O ședință extraordinară de guvern este programată pentru mâine la Palatul Victoria pentru prelungirea stării de alertă în România, au
Antoneta Galeș: Orașul în care plouă de trei ori pe săptămână
Noroc că a venit vara și poți găsi o scuză bună pentru aspectul de oraș părăsit pe care îl are
163 de brașoveni infectați cu SARS-CoV-2 au fost externați la cerere. Unii dintre aceștia s-au întors în spital după ce
163 de purtători ai virusului SARS-CoV-2 din Brașov au solicitat externarea și tratarea la domiciliu, ne-au declarat reprezentanții Direcției de
Legea mirosurilor a devenit oficială. Primăriile pot închide activitățile „puturoase”
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, vineri, „legea mirosului” ( care modifică și completează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
Conspirații proaspete: banda metalică a măştilor de protecție este de fapt o antenă 5G care distruge creierul
Utilizatorii social media au distribuit masiv un video în care un bărbat susţine că banda metalică din măştile medicale este