Președintele PSD Brașov, senatorul Marius Dunca, a declarat joi, pentru AGERPRES, că Sorin Grindeanu trebuie să înțeleagă că interesul României și al românilor este mai presus de orice și că programul de guvernare votat de foarte multe persoane trebuie implementat așa cum s-a stabilit.
„Noi am fost votați în urma programului de guvernare care prevede o serie de măsuri ce trebuie implementate, așa cum prevăd termenele stabilite. Unele au termen mai lung de implementare, altele au termen mai scurt. Din ultima categorie sunt măsuri care nu au respectat termenul de implementare. Sper să înțeleagă și Sorin Grindeanu că interesul României, al românilor, este mai presus de orice. Este un moment de unitate, de solidaritate în interiorul PSD și este bine să nu ne abatem de la programul de guvernare”, a punctat Marius Dunca.
Programul PSD cuprinde și măsuri care au fost respinse de liderul Liviu Dragnea, cum ar fi TVA 0 pentru achiziția de locuințe și pentru publicitate.
Referitor la posibile demisii din PSD Brașov, Marius Dunca a subliniat că nici nu se pune problema de așa ceva.
„Eu nu am informații că vreun membru al organizației PSD Brașov și-ar da demisia din partid. Nu văd motivul”, a spus președintele PSD Brașov.