DN 13, adică Drumul European 60, este unul dintre cele mai intens circulate care traversează județul nostru. Tocmai din cauza traficului intens, dar și ținând cont că este un drum plin de serpetine au loc și numeroase accidente grave, de aceea a mai fost numit și „drumul morții”. Pe lângă aceste pericole, la creștere riscului de producere a accidentelor, dar și la îngreunarea traficului contribuie și căruțașii care circulă în voi pe această șosea în special pe zona Măeiruș – Pădurea Bogății.
Cei care tranzitează acest drum cu siguranță că au avut de trecut și proba de obstacole cu căruțe, a căror proprietari se duc în voie spre pădure pentru a se „aproviziona” cu lemne sau cu alte „delicatese” sau chiar se duc să se cinstească la hanurile din această zonă. Pe un drum european, dar și pe cele naționale, circulația căruțelor este strict interzisă, însă, cum nu există alte variante de ocolire, căruțașii se scuză că nu au pe unde trece, deși de multe ori, chiar din cauza lor se produc astfel de accidente.
De exemplu, duminică seara, când traficul deja se intensificase ca urmare a formării de coloane în spatele unor mașini de mare tonaj, pe sensul de mers spre Brașov s-a înscris și o căruță plină ochi de „pasageri”, care tocmai se cinstiseră după ce „măsuraseră laptele” la unul dintre restaurantele de dinainte de Pădurea Bogății. Probabil aburii alcoolului expirați de pasageri au ajuns și în nările calului, care a decis la un moment dată să intre și el în „depășirea” coloanei sărind direct în fața mașinilor pe contrasens. Nu puțin a lipsit să se producă un carambol, noroc că atât primul șofer care s-a trezit cu căruța în față au reușit să frâneze și să evite impactul intrând pe celălalt sens de mers care era liber. Căruțașul vizbil „agesmuit” și-a mânat calul mai departe, chiar dacă probabil îi era cam greu să mai nimerească marginea drumului.
Frică de Poliție? „Dar ce să-mi ia… boii de la căruță?!”, căruță care oricum nu avea nici un număr de înregistrare la o Primărie, așa cum ar fi trebuit. Poate dacă echipajele Poliției Rutiere, care ieșiseră din tură la acea oră, ar fi mai vigilente și i-ar sancționa mai des pe căruțași, care chiar dacă se scuză că nu au venituri și oricum nu plătesc amenda, ar putea rămâne totuși fără atelaj, am circulaa și noi pe drumuri mai sigure și cu adevărat europene, dacă au totuși acest indicativ!
Autoritățile se pierd din păcate în amănuntele legislative, ținând cont că și autoritățile ar trebui să amenajeze durmuri speciale pentru căruțe, însă pe acest tronson nu prea se justifică având în vedere că poseseorii căruțelor merg în zona pădurii cu scopuri vădit ilicite.
Cum reglementează Codul Rutier problema căruțelor
Astfel, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 195/2002, modificată prin OUG nr. 63/2006 (Codul Rutier), obligă autorităţile publice locale în nu mai puţin de trei articole să amenajeze drumuri pentru căruţe. Primul este art. 53, prin care autorităţile publice locale, cu autorizaţia administratorului drumului public şi cu avizul poliţiei rutiere, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulaţiei vehiculelor cu tracţiune animală.
Articolul 71 interzice accesul căruţelor pe drumurile naţionale şi în municipii, iar la alin. 2 aminteşte autorităţilor locale că au obligaţia să amenajeze, cu acordul administratorului drumului public şi avizul poliţiei rutiere, drumuri laterale, căi de acces către aceste drumuri, precum şi locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulaţiei animalelor şi căruţelor.
De asemenea, art. 128 prevede obligativitatea luării unor măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri laterale pentru circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală şi pentru asigurarea spaţiului şi depozitării vehiculelor cu tracţiune animală, depistate circulând pe drumurile publice pe care le este interzis accesul.
Astfel, circulaţia acestui tip de vehicule pe drumurile publice este o responsabilitate comună a autorităţilor – poliţie, autorităţi locale, instituţii publice, dar şi cetăţenilor – şoferi sau căruţaşi care trebuie să adopte un comportament preventiv în trafic şi să respecte cu stricteţe legislaţia rutieră. Dacă autoritățile nu vor da curs unor astfel de probleme, nu vom reuși niciodată să putem circula în siguranță pe șoselele din țară.