Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a revizuit lista apelor minerale recunoscute, aprobând în primăvara acestui an, noua Listă a apelor minerale naturale recunoscute în România. Doar apele care apar în aceasta listă, realizată de ANRM sunt cu adevărat naturale; în privinţa celorlalte produse care nu se regăsesc în această listă şi pe care le vedeţi pe rafturi, ar trebui să vă gândiţi de două ori înainte de a le pune în coş, chiar dacă de cele mai multe ori preţul este cel care ne face să luăm o decizie finală corectă doar pentru buzunar, dar mai puţin pentru sănătate.
Lista apelor minerale recunoscute în România aprobate prin Ordinul nr.4 /2015 cuprinde 68 denumiri comerciale. De câţiva ani însă, pe piaţa românească au aparut şi produse prezentate drept „apă de masă” sau „apă de izvor”. Acestea nu sunt controlate cu rigoare, aşa cum se întâmplă cu apele minerale naturale, în cazul carora analizele se fac zilnic. Apele de masă sau de izvor primesc doar un aviz de la Direcţia de Sănătate Publică, care atestă că sunt “bune” pentru consum, aviz care se reînnoieşte anual. O apă potabilă, cu cât este mai saracă în minerale, cu atât este mai aproape de apa de masă, aşa zis potabilă. Cu cât este mai bogată în minerale, cu atat se îndreaptă către apa de izvor, iar dacă depăşeste un număr de cel puţin 10-15 minerale în componenţă, devine apă minerala naturală.
Din județul Brașov, două ape minerale sunt recunoscute de ANRM: Zizin, Izvorul Cetății din Crizbav și Cristalul Munților din Vama Buzăului.
Lista apelor minerale naturale recunoscute şi certificate în România:
1. Alpina Borşa Izvorul 1 bis, Izvorul 2 Baia Borşa (judeţul Maramureş)
2. Amfiteatru Izvorul 3 Copou (Iaşi)
3. Apa Craiului Izvorul 5 Gâlgoaie Dâmbovicioara (Argeş)
4. Aquatique Izvorul Buşteni (Prahova)
5. Aqua Carpatica Izvorul Băjenaru Păltiniş (Suceava)
6. Aqua Carpatica Izvorul Haja Păltiniş (Suceava)
7. Aqua Carpatica F2 Paltinis Păltiniş (Suceava)
8. Aqua Carpatica Ichim 1 Ichim 4 Gălăutaş, Bilbor (Harghita)
9. Aqua Carpatica F4750 Boholţ Boholţ(Hunedoara)
10. Aqua Vital Sacoşu Mare Sacoşu Mare (Timiş)
11. Artesia A3 Sânsimion (Harghita)
12. Băile Lipova F11 Lipova (Arad)
13. Biborţeni F8 Biborţeni (Covasna)
14. Biborţeni F9 Biborţeni (Covasna)
15. Bilbor F1 SNAM Bilbor (Harghita)
16. Bilbor Q1 Bilbor (Harghita)
17. Bodoc Bodoc (Covasna)
18. Borsec Borsec (Harghita)
19. Borsec Făget Borsec (Harghita)
20. Bucovina C7 Secu Dorna Candrenilor (Suceava)
21. Bucovina Roşu Vatra Dornei (Suceava)
22. Buziaş Buziaş F2 (Timiş)
23. Carpatina Domogled Băile Herculane (Caraş-Severin)
24. Carpatina Toşorog Toşorog (Neamţ)
25. Carpatina F20B Lipova (Arad)
26. Certeze Certeze (Satu Mare)
27. Cezara Băcaia (Hunedoara)
28. Cheile Bicazului Bicazul Ardelean (foraj FH1) (Neamţ)
29. Cora F1 Snam Malnaş Băi (Covasna)
30. Cristalina F1 Sâncrăieni (Harghita)
31. Cristalina A1 Sânsimion (Harghita)
32. Cristalul Munţilor Izvorul Pârâul Rece Vama Buzăului (Braşov)
33. Dealul Cetăţii FH1 Miercurea-Ciuc (judetul Harghita)
34. Dorna Candrenilor Dorna Candrenilor (Suceava)
35. Dorna Poiana Vinului Dealul Floreni (Suceava)
36. Hera Hera Budureasa (Bihor)
37. Izvorul Alb Dorna Candrenilor (Suceava)
38. Izvorul Cetăţii Crizbav Izvor Crizbav (Braşov)
39. Izvorul Minunilor – Stâna de Vale (Bihor)
40. Izvorul Tămăduirii Sonda F1 Stoiceni Târgu Lăpuş (Maramures)
41. K-Classic F6 Boholt Boholt (Hunedoara)
42. Keia Izvorul Zăganului Ciucaş (Prahova)
43. Lipova F8E, F9 bis Lipova (Arad)
44. Lithinia FH2 Parhida Parhida (Bihor)
45. Oaş Certeze Negreşti (Satu Mare)
46. Perrena Premier Calina Dognecea (Caraş-Severin)
47. Perla Apusenilor FH2 Chimindia Chimindia-Deva (Hunedoara)
48. Perla Covasnei F1 Târgu Secuiesc (Covasna)
49. Perla Harghitei F1, F2 Sâncrăieni (Harghita)
50. Perla Harghitei FH2 Santimbru (Harghita
51. Perla Harghitei A2 Sansimion (Harghita)
52. Poiana Negrii Poiana Negrii (Suceava)
53. Rarăul Puţ Lebeş, FH1 Fundul Moldovei (Suceava)
54. Roua Munţilor F2 snam Perimetrul Secu – Moara Dracului (Suceava)
55. Roua Munţilor Roşu Perimetrul Roşu-Vatra Dornei (Suceava)
56. Saguaro F3 Târgu Secuiesc (Covasna)
57. Sestina Sestina Valea Salardului (Mureş)
58. Spring Harghita FH2M Miercurea-Ciuc (Harghita)
59. Stânceni Stânceni (Mureş)
60. Stânceni Ciobotani Stânceni (Mureş)
61. Tiva Harghita F8 Sâncrăieni (Harghita)
62. Tuşnad Tuşnad (Harghita)
63. Tuşnad Nou Tuşnad (Harghita)
64. Valea Brazilor Biborţeni F7 Biborţeni (Covasna)
65. Valea Izvoarelor S1, S2 Covasna (Covasna)
66. VâlceleElisabeta Valcele (Covasna)
67. Zizin Sursele Zizin, comuna Târlungeni (Braşov)
68. 7 Izvoare Şapte Izvoare Dobreşti (Dâmboviţa)
Un comentariu
38. Izvorul Cetăţii Crizbav Izvor Crizbav (Braşov)