Firma Velstand Group, înființată în urmă cu 6 ani la Brașov, a anunțat că se extinde pe piața din Regatul Unit al Marii Britanii, unde urmează ca în decursul lunii iunie să-și deschidă o nouă filială, Westland Cleaning.
Cu un serviciu de curățenie dus la standarde occidentale și un portofoliu bogat și pretențios, Velstand Group depășește granițele țării și își deschide o nouă filială chiar în inima Marii Britanii..
Decizia de a-și deschide o nouă filială într-unul dintre cele mai cosmopolite orașe din Europa și din lume a venit în urma solicitărilor făcute de marile companii contractate deja în România, dar care dețin sedii și la Londra.
În trecut, Velstand Group, alături de partenerii săi, a curățaț și dezinfectat pro-bono Spitalul de Pediatrie din Brașov și a participat la deschiderea Centrului de Excelență din județ.
Începând cu 2011 Velstand Group şi-a deschis porţile în domeniul serviciilor profesionale de curăţenie adresate persoanelor fizice, ajungând în prezent unul din principalii furnizori de activităţi şi procese de întreţinere şi reparaţii care includ: servicii de curăţenie, mentenanţă, alpinism, amenanjări interioare, instalaţii, securitate, grădinărit şi deratizare pentru clădiri de birouri, complexuri rezidenţiale, spaţii comerciale şi industriale.În prezent din familia Velstand fac parte peste 120 de angajaţi în 3 judeţe (Braşov, Sibiu, Prahova) cu ajutorul cărora gestionează constant peste 450.000 mp.