Primăria Brașov începe oficial demersurile în vederea contractării unui credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în principal pentru înoirea flotei de transport a RATBV, care este destul de învechită, din cele 220 de mijloace de transport, 26 de autobuze și 5 troleibuze fiind permanent imobilizate pentru reparaţii de lungă durată. Proiectul de hotărâre privind începerea demersurilor de contractare a împrumutului va fi supus votului Consiliului Local în şedinţa de plen din 31 mai.
BERD ne va spune de câte autobuze avem nevoie
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a preiczat că suma maximă ce poate fi împrumutată este de 116.610.000 lei (25.35 milioane de euro), însă valoarea exactă a creditului va fi stabilită după ce se va realiza o analiză privind necesarul de autobuze şi se va negocia contractul cu instituţia finanţatoare. „Odată cu începerea demersurilor în vederea contractării împrumutului, în şedinţa de plen din 31 mai (astăzi – n.r.), va fi stabilită şi componenţa comisei de negociere, din care vor face parte preşedinţii comisiilor nr. 1 (Economică), nr. 5 (Juridică) şi nr. 6 (pentru probleme de gospodărie comunală şi locativă, agricultură, cadastru, fond funciar şi registru agricol, fond forestier, servicii comunitare şi de utilitate publică), precum şi reprezentanţi ai Primăriei Braşov şi ai RATBV”, a explicat George Scripcaru. Acesta a mai adăugat faotul că odată cu aceste demersuro se va stabili și dacă acest împrumut va fi contractat de municipiul Braşov sau de RATBV. „Împreună cu specialiştii BERD vom stabili de câte autobuze sunt necesare, iar în funcţie de aceste discuţii va rezulta şi suma care va face obiectul împrumutului”, a spus primarul. În conformitate cu estimările făcute de RATBV cu cele 25.35 milioane euro ar putea fi achiziționate 105 autobuze, dintre care 25 de autobuze mici, 45 de autobuze medii şi a 35 de autobuze articulate.
16 mijloace de transport în comun se strică zilnic
La această oră, RATBV poate pune simultan în circulaţie doar 134 de mijloace de transport, din care 22 de autobuze articulate, 77 de autobuze medii, 20 de autobuze mici, 10 troleibuze articulate, 5 troleibuze medii. De fapt, dintre cele 235 de mijloace de transport, 15 autobuze au defecţiuni majore şi sunt propuse spre casare, la care se adaugă cele 26 de autobuze şi 5 troleibuze sunt permanent imobilizate pentru reparaţii de lungă durată, astfel că mai rămân 189 de vehicule, din care, zilnic se strică, în medie, câte 16. Conform estimărilor RATBV, în perioada imediat următoare se impune csă fie înlocuite şi scoase din funcţiune aproximativ 43 de autobuze medii, 14 autobuze articulate, 7 autobuze mici şi 27 de troleibuze, adică 88 de vautoehicule. Până la finalul anului 2018 se preconizează că vor fi scoase din funcţiune încă 42 de autobuze medii, 6 autobuze articulate, 8 autobuze mici, în total 56 de vehicule”. Dintre cele 201 de autobuze existente în flotă, 10 au vechimi cuprinse între 26 şi 30 de ani, iar acestea sunt propuse spre casare în etapa 1, iar în ceea ce priveşte troleibuzele, toate cele 33 au mai mult de 29 de ani.
Se așteaptă proiectul tehnic pentru a vedea costul exact al lucrărilor de la aeroport
Nu în ultimul rând, în contractarea acestui credit este luată în calcul și finanțarea necesară aeroportului. „Pentru a vedea ce avem de făcut mai departe, trebuie să aşteptăm finalizarea documentaţiei tehnice, a cărei elaborare a început luni. Din aceste documente vor rezulta sumele necesare lucrărilor, iar în funcţie de aceste date, împreună cu administraţia judeţeană, va trebui să vedem care sunt paşii următori. În aceste condiţii, acest împrumut nu va lua în calcul doar nevoile operatorului de transport public de călători, ci şi necesităţile municipalităţii privind implicarea în proiectul aeroportului”, a subliniat primarul.
Un comentariu
Domnul Primar nu-si da seama de importanta Aeroportului si de valoarea adusa in bugetul local in urma activitatilor economice desfasurate la aeroport si conexe. Cum excadrila de buzuri a mers atatia ani mai putea astepta . Dar probabil ca ..La pachet are si…. comision . dupa Altetea Sa aeroportul mai poate sa astepte.