
vibrate!festival revine în perioada 9-18 iunie, cu surprize și experiențe noi pentru iubitorii muzicii clasice, toate reunite sub cuvântul „Puls”, tema acestei ediții. 25 de evenimente vor umple orașul de muzică și artă de cea mai bună calitate. Conform crezului enunţat de la prima ediţie – muzica clasică este accesibilă oricui şi se poate cânta în multe alte spaţii decât în cele obişnuite – vibrate!festival va fi prezent atât în spații convenționale, cât și în spații la care nu v-ați gândi – bibliotecă sau teren de tenis.
Festival dedicat în special tinerilor, vibrate!festival este creat de tineri al căror numitor comun este excelența în muzica clasică. Soliști premiați la importante competiții internaționale, cu un palmares bogat, își vor uni forțele pentru a împlini misunea asumată și exprimată prin cuvintele lui George Enescu: să vibreze și să împartă și celorlalți vibrația de cea mai înaltă calitate.
Vlad Maistorovici dă tonul de început
Primele acorduri vibrate! se vor auzi în 9 iunie, la Biserica Romano-Catolică, într-un „Impuls” dat de violonistul Vlad Maistorovici, directorul festivalului și unul dintre cei mai valoroși tineri compozitori din prezent, împreună cu dinamica orchestră galeză Sinfonia Cymru.
vibrate!festival, ediția a III-a, oferă șansa unei prime audiții mondiale a unei creații aparținând compozitorului britanic Mark Anthony Turnage, care va fi prezent la Brașov, într-un concert inedit la Centrul Multicultural, chiar de ziua lui !
Căutând să inoveze, să experimenteze și să depășească limitele, un eveniment special va căuta să unească tenisul, un sport care se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare la noi, cu muzica clasică, căutând și determinând impulsurile comune. Game, set and…music! îi va reuni la Tenis Arena pe maestru cu ucenic – violonistul Valeriy Sokolov va cânta alături de una din elevele de la masterclss-ul de anul trecut, brașoveanca Maria Izabella Dicu. Pe terenul de tenis vor mai fi Sinfonia Cymru, Vlad Maistorovici, dar și Eva Thorarinsdottir.
Combinație între clasic și jazz
Anul acesta, festivalul revine cu combinația dintre clasic și jazz, într-un concert Luiza Zan și Diana Ionescu (pian), directorul artistic al festivalului, la Biblioteca Județeană.
Una din surprizele acestei ediții este participarea unei trupe românești, un adevărat fenomen muzical provenit din underground, care îmbină într-un stil exploziv hip-hop-ul, folclorul, sau dub-step – Subcarpați. vibrate!festival o aduce la Brașov și pe una dintre cele mai cunoscute soprane române – brașeveanca Teodora Gheorghiu în ultimele două concerte ale festivalului, la Bastionul Țesătorilor și sala Patria.
Lecții deschise despre muzică
Ca și în alți ani, un loc extrem de important îl ocupă evenimentele cu accent pe latura educațională, reunite sub umbrela Sinestezia – masterclass-uri, dialoguri despre muzică, ateliere de tip „outreach”, dedicate persoanelor cu autism, copiilor de la centrele de plasament și celor care în mod obișnuit nu au acces la astfel de evenimente.
Expozițiile din timpul festivalului vor completa partitura, căutând să surprindă pulsul unui oraș în sărbătoare artistică și muzicală: Muzeul George Enescu organizează expoziția Lipatti 100 la Coresi Shopping Resort, Centrul Multicultural va fi gazda unei expoziții a artistului plastic George Roșu, iar spațiul intim de la Tipografia Tea & Coffe House propune o o expoziție a Alinei Andrei. De asemenea, anul acesta, în patru zile, sunt programate recitaluri ale liceenilor de la „Tudor Ciortea” pe un pian pe care firma Kawai âl pune la dispoziția festivalului.
vibrate!festival este organizat de Asociaţia Culturală „Paul Constantinescu 2009”, în colaborare cu Depoul de Artă Urbană. Parteneri principali și finanțatori ai acestei ediții sunt AFCN și Primăria Municipiului Brașov.
La toate concertele, elevii și persoanele cu dizabilități, vor avea intrarea gratuită. Biletele pentru concerte, care costă între 20 și 50 de lei, se pot achiziționa de la Librăria Șt.O.Iosif sau online, de pe bilet.ro.