Aproximativ 100 de ţări din întreaga lume sunt afectate de un program maliţios denumit „Wanna Cry“. Conform datelor oficial, România se află pe locul II după Luxemburg în ceea ce privește atacul acestui virus, iar de el nu au scăpat nici unele instituții de stat din Brașov. Printre acestea se numără și Primăria Brașov, unde virusul a încercat să dea peste cap sistemul informatic.
Șeful Direcţiei Tehnologia Informaţiei şi Servicii Electronice din cadrul Primăriei, Gabriela Vlad, a precizat că „Wanna” a căutat puncte vulnerabile, dar nu a găsit nici un punct slab în sistemul de securitate,în pericol fiind calculatoarele care aveau drept sistem de operare Windows XP. „Cele mai expuse erau unităţile pe care era instalat Windows XP, care nu mai are suport de securitate din partea producătorului, respectiv Microsoft. Dintre cele aproximativ 300 de calculatoare, aproape un sfert mai au sistemul XP, dar, în cursul acestui weekend am luat toate măsurile astfel încât să evităm problemele. De altfel, în cursul acestui weekend am primit de la Microsoft sistemele de securitate, care au fost instalate”, a explicat Gabriela Vlad.
De vineri seara, de când s-a primit alerta de virus, serverul de fişiere al Primăriei Braşov a fost izolat și a rămas și ieri în „carantină” pentru a se face și alte verificări și a fi evitat un eventual atac, funcționarii deschizându-și computerele abia după ce specialiștii au verificat amănunțit rețeaua. „A fost izolat nucleul rețelei, care contine toate serverele de aplicații și au fost izolate conexiunile cu celelalte instituții care utilizează infrastructura Primăriei, repectiv, printre care Serviciul Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor sau Direcția Fiscală Brașov. Am verificat și celelalte update securitate, apoi au fost primite, pe rând, toate computerele. De asemenea, duminică, i-am convocat pe toți contractorii care se ocupa de servisare calculatoarelor, aceștia primind o lista de măsuri și acţiunile ce trebuie întreprinse pentru a preveni orice problemă. Calculatoarele de la Centrul de Informare a Cetățenilor și cele de la dispecerat au început să funcționeze în jurul orei opt”, a precizat Gabriela Vlad.
Nu este primul atac asupra serverelor Primăriei Brașov. După cum a spus șefa Direcției de specialitate, atacuri de tip criptare pot apărea de pe web sau mail, prin breșele de securitate descoperite, însă, la nivelul Primăriei există un set de proceduri interne prin care pot fi prevenite astfel de situații. „Se fac actualizările sistemelor de operare și ale celor de securitate. De asemenea, se fac și backup-uri. servere, baze de date si aplicații. Astea se fac permanent, conform unei proceduri interne”, a subliniat Gabriela Vlad.
De asemenea, și angajații Consiliului Județean Brașov au primit ieri un set de instrucțiuni, astfel încât să evite eventualele atacuri cibernetice, deocamdată nefiind înregistrate probleme cu „Wanna”..