Ursus Breweries, cel mai mare jucător pe piața locală a berii, a investit anul trecut 7 milioane de euro în retehnologizarea celor trei unități de producție pe care le deține, în Timișoara, Buzău și Brașov, potrivit raportului de sustenabilitate publicat recent de companie.
La finalul lunii martie, Ursus Breweries a devenit oficial parte a grupului japonez Asahi, care a finalizat achiziția fostelor operațiuni de business și mărci deținute de SAB Miller în Europa Centrală și de Est, care include afacerile din Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria și România. Astfel, 2016 a fost practic ultimul an în care Ursus Breweries a activat sub umbrela gigantului SABMiller.
„Vom dezvolta în continuare ceea ce Ursus Breweries a construit deja în România: o bază de producție solidă, un portofoliu puternic de mărci, incluzând atât mărci-simbol cu o puternică tradiție românească, precum și importante mărci internaționale și o echipă locală extraordinară. Vom continua să depunem toate eforturile pentru a deveni cea mai admirată companie din industria berii din România”, a declarat Igor Tikhonov, Președinte Ursus Breweries, la momentul preluării oficiale.
Potrivit celor mai recente raportări, Ursus Breweries a încheiat anul 2015 o cifră de afaceri de 1,58 mld. lei (355 mil. euro) şi un profit de 44 mil. lei (circa 10 mil. euro). Producătorul deține în portofoliul branduri precum Ursus, Timișoareana, Ciucaș, Grolsh, Peroni sau Redd’s.