Edilii brașoveni vor să refacă în acest an și cele două spații laterale ale clădirii teatrului, unde până acum câțiva ani au funcționat diverse restaurante sau cluburi, și mai ales să le dea o utilitate acestora.
Adminisratorul public al Brașovului, Miklos Gantz, a precizat că în bugetul local pe anul 2017 au fost alocațe fondurile necesare efectuării acestor reabilitări, respectiv 650.000 de lei. „În perioada următoare vom stabili dacă în cazul celor două spații se vor realiza licitații separate, având în vedere că spațiul dinspre capelă este mult mai degradat. Totodată, se va discuta și despre destinația celor două spații, pentru că va trebui să vedem dacă trebuie realizate compartimentări la latura dinspre capelă, având în vedere că unele încăperi sunt funt foarte mari”, a explicat Miklos Gantz.
În cazul anexei dinspre strada Vlad Țepeș, edilii vor să definitiveze lucrările chiar din acest an, ținând cont că sunt de o complexitate mai mică.
Primăria a investit până acum peste 8,3 milioane de lei în teatru
În total, pentru renovarea Teatrului Dramatic, în ultimii ani, s-au investit 8.372.245 de lei. Lucrările de reabilitare şi modernizare a acestei clădiri au început în 2008, cu înlocuirea centralei termice şi a sistemelor de încălzire şi ventilaţie, valoarea lucrărilor fiind de 3,1 milioane lei. Proiectul de reabilitarea a continuat în 2010, când s-au executat lucrări de reparaţii la acoperiş, la hidroizolaţia terasei (1750 mp) şi la faţada posterioară, fiind efectuate lucrări în valoare de 550.000 lei. În 2011, s-au investit 660.000 de lei în înlocuirea tâmplăriei şi a geamurilor, a instalaţiilor electrice, a pardoselilor, la toate încăperile şi holurile din corpul administrativ, dar şi pentru modernizarea cabinelor de machiaj şi a celor ale actorilor. În 2014, s-au finalizat și lucrările de reamenajare a Sălii Mari și refacerea scenei, fiind investite 2,38 milioane de lei.