Lipsa spaţiului este de câțiva ani o problemă pentru rezervaţia de zimbri din Vama Buzăului. Dacă la deschiderea acesteia în 2008 erau doar 11 exemplare, în prezent, numărul acestora a ajuns la 36, iar spaţiul disponibil de 12 hectare se dovedeşte a fi insuficient.
Edilii din comună, care administrează obiectivul, au căutat mai mult timp fonduri pentru a extinde rezervaţia pe 80 de hectare, însă o finanțare europeană nu a putut fi accesată, proiectul depus în exercițiul financiar anterior fiind respins. Anul acesta, Primăria din Vama Buzăului va demara cu forțe proprii lucrările. „Am prevăzut în bugetul Asociației Valea Zimbrilor, care este de fapt administratorul rezervației, suma de 160.000 de lei pentru a realiza aceste lucrări. De asemenea, pentru a sprijini rezervația, am crescut cuantumul biletului de intrare, care a fost unul modic timp de mai mulți ani, de 2 lei, iar acum pentru un adult taxa este de 10 lei, iar pentru un copil de 5 lei, deoarece fondurile pe care le alocăm de la bugetul local drept cotizație, precum și cotizațiile plătite de ceilalți membrii ai Asociației, ajung doar pentru întreținere și hrană, nu și pentru investiții”, a explicat primarul comunei Vama Buzăului, Tiberiu Chirilaș. În bugetul asociației au intrat în acest an 87.000 de lei, cotizație a comunei Vama Buzăului, aproximatvi 20.000 de lei de la Primăria Prejmer, care este parteneră în acest proiect, dar și 3.000 de euro de la Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, membru fondator al Asociației. De asemenea, și Consiliul Județean Brașov ar urma să aloce rezervației în acest an 150.000 de lei.
Rezervaţia de zimbri este un punct de atracţie pentru întreg judeţul, iar anul trecut a avut 16.000 de vizitatori. În prezent în rezervație sunt 36 de exemplare dintre care 20 de masculi, cel mai tânăr exemplar având numai 4 luni, iar cel mai învârstă, 14 ani. Din cauza spațiului insuficient, au existat și incidente. Ținând cont că numărul masculilor este mai mare, aceștia s-au cam luptat, în ultimii ani fiind înregistrate și patru decese, conform administratorului rezervației.