Salariul mediu net în Brașov era, la finalul anului trecut, circa 2.284 de lei Pentru această sumă netă, salariul brut este de 3.256 de lei, din care, după scăderea contribuţii, angajatul plăteşte acum (prin reţinere directă de către angajator), un impozit lunar pe venit, de 16%, adică 435 de lei pe lună. Într-un an, impozitul pe venit aferent acestui net este de 5.220 de lei.
Cum vor sta lucrurile în noul sistem
În cazul cel mai probabil în care angajatorul nu va tăia venitul brut al angajatului, acesta va câştiga substanţial odată cu introducerea noului sistem de impozitare globală a veniturilor gospodăriei. Potrivit noului sistem, fiecare om care obţine venituri va beneficia de un plafon de 24.000 de lei pe an (2.000 de lei pe lună), pentru care nu se datorează deloc impozit pe venit. Impozitul nou va fi de 10%, nu 16% ca acum, şi se va aplica doar asupra sumelor care depăşesc cei 24.000 de lei pe an. Ca atare, dacă luăm în calcul aceeaşi „gospodărie” din Brașov formată din acelaşi angajat (fără copii) care primeşte cei 2.284 de lei net, acesta va plăti, într-un an, un impozit pe venit (care va fi scăzut la dnumai 10% şi se va aplica după adeducerea de 24.000 de lei pe an) de numai aproximativ 1.266 de lei.
Aşadar, după aplicarea noului sistem de impozitare, un angajat plătit cu salariul mediu de la poalele Tâmpei va câştiga, într-un an, aproape 4.000 de lei.
Totodată, prin noul sistem de impozitare globală, vor fi scutite de la plata impozitului pe venit şi unele cheltuieli pe care angajatul le face în timpul anului, astfel că veniturile rămase în buzunar ar pute crește. Astfel, potrivit primelor informaţii concrete despre noul sistem,vor fi deductibile cheltuielile cu asigurările private de sănătate, abonamentele medicale, contribuţiile la pensiile private facultative, asigurarea RCA şi asigurarea locuinţei, sumele plătite pentru copii la grădiniţa privată sau la sistemul after school, ba chiar şi cheltuielile culturale (preţul cărţilor sau al biletelor la teatru) şi mersul la sala sau renovarea locuinţei.
Trebuie să ai grijă de bonuri ca să îți poți deduce veniturile
De reţinut însă că, în noul sistem, angajatul este cel care va trebui să plătească, la începutul anului, impozitul pentru veniturile obţinute în tot timpul anului trecut, iar, ca să beneficieze de aceste deduceri, va trebui să ceară şi să păstreze toate bonurile fiscale pentru bunurile/serviciile cumpărate care intră în sfera deductibilităţii. De reţinut şi că noul sistem este încă în faza de proiect, şi ar putea fi aplicat în anul 2019, pentru veniturile câştigate în 2018.