Jocul de tip yoyo Kendama este cel mai vândut joc al momentului în România. Librăria online Libris a vândut 1.650 de astfel de jocuri în ultimele 30 de zile, valoarea vânzărilor fiind de 30.000 de euro.
Kendama este un joc de origine japoneză, practicat înca din antichitate. Se pare că făcea parte din tehnicile de pregătire ale samuraiilor, corpul de lemn al jucăriei împrumutând din caracteristicile mânerului legendarelor sabii ale acestora. „Aruncă și prinde”, îți pune la încercare îndemânarea și coordonarea ochi-mâna. La început, oamenii se jucau pentru plăcerea lor, însa în timp s-a ajuns să se organizeze adevărate competiții. Kendama japoneză e formată din ken (suport cu 3 cupe și spike) și tama (bila din lemn) unite printr-o ață, iar jocul constă în mânuirea bilei spre a fi prinsă pe spike sau pe una dintre cele 3 cupe.
„Jocurile Kendama au prins foarte bine în România, mai ales în rândul copiilor și a celor foarte tineri. Kendama vine ca o alternativă la activitățile din fața calculatorului și a device-urilor mobile. Kendama provoacă, te pune la încercare, te solicita intelectual, îți cere atenție, concentrare, răbdare, perseverență și echilibru. A lucra cu Kendama nu e ușor, presupune exercițiu, dorința de a finaliza scheme de joc, de la cele mai simple, la cele mai complexe: small cup, spike, lighthouse, flip lunar etc. Cu o singură Kendama poți face infinit de multe trick-uri. Kendama invită la socializare. De când nu ați mai văzut copii în fata blocului jucând ceva împreună? Au inceput să iasă și să își arate fiecare măiestria în Kendama”, spune Loredana Tudor, Marketing manager Libris.ro.