În anumite zone ale Brașovului, fulgii de nea căzuți în ultimele ore au început să se depună, astfel că a fost nevoie de intervenția utilajelor de deszăpezire. Prioritate la deszăpezire a avut drumul de Poiană, unde au fost mobilizate 3 utilaje, ținând cont că zăpada începuse să scopere asfaltul. De asemenea, alte patru mașini au acționat pe străzile din oraș, unde s-a intervenit în primul rând pe străzile în pantă, cum ar fi de exemplu Doborgeanu Gherea, dar și în anumite intersecții, unde era necesară împrăștierea de material antiderapant, astfel ca să nu existe riscul derapării. În total, Vectra a aruncase pe străzile Brașovului 25 de tone de material antiderapant până după orele prânzului și mai avea aproape 800 de tone în stoc, iar Eurostrada avea 30 de tone pe stoc, utilajele companiei neieșând încă pe trasee, ținând cont că acționează în zona „de câmp” a orașului, unde zăpada nu a apucat să se depună și pe carosabil.
Zăpada, care a fost destul de apoasă, și vântul au creat însă și alte probleme. Astfel, angajații de la Spații Verzi au intervenit pentru a curăța crengile rupte sau copacii doborâți de vânt sau de greutatea zăpezii. Administratorul public al Brașovului, Miklos Gantz, a precizat că au fost opt copaci căzuți, dar și mai multe crengi rupte, însă nu au fost înregistrate pagube materiale. Doar în cazul unui pom de pe strada Anton Pann, care se afla pe o proprietate privată, a fost o situație mai specială, copacul ajungând și peste stradă, aproape de niște mașini parcate și rupând firele de electricitate și comunicații.