Valoarea totală a exporturilor firmelor brașovene a fost anul trecut de 2,9 miliarde de euro
Exporturile companiilor brașovene au fost anul trecut în valoare de 2,906 miliarde de euro, în creștere cu 4,1%, în timp ce mporturile au crescut cu 6,9%, până la 2,772 miliarde de euro. Excedentul comercial a scăzut anul trecut de la 197,389 milioane de euro la 133,550 milioane de euro.
Industria automotive a susținut aproape 60% din exporturile Brașovului, se arată într-o analiză a Direcției Județene de Statistică. Mai exact, exporturile de componente auto produse în județul Brașov s-au ridicat la aproape 1,8 miliarde de euro.
Brașovul s-a clasat pe locul cinci într-un top al județelor exportatoare (cu o pondere de 5,1% din total exporturi) după Bucureşti (17,0%), Timiş (10,3%), Argeş (10,1%), Arad(5,8%). Referitor la volumul importurilor, judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 7 (realizând 4,1% din importurile la nivel naţional), după: Bucureşti (30,6%), Ilfov (8,4%), Timiş (7,5%), Argeş (6,4%), Prahova (4,4%), Arad (4,3%).
Valoarea vânzărilor externe în cadrul UE s-a ridicat la 2,54 miliarde de euro, în timp ce importurile din țările comunitare se ridică la 2,43 miliarde de euro.
Principalele ţări partenere ale judeţului Braşov la export au fost Germania (40,3%), Franţa (8,2%), Italia (6,2%), Polonia (5,7%), Spania (5,3%), Belgia (3,3%), Turcia (3,1%), Marea Britanie (3,0%), Ungaria (2,4%) și Cehia(2,0%).
În același timp, firmele brașovene au preferat să facă importuri din Germania (37,4%), Italia (11,0%), Franţa (6,6%), Austria (4,8%), Marea Britanie (4,7%), China (4,2%), Polonia (4,1%), Ungaria (3,7%), Olanda (3,0%) și Cehia (2,6%).