Într-un top al destinațiilor pe calea ferată preferate de turiști pentru minivacanța de Paște Brașovul ocupă primul loc, urmat de Sibiu, Cluj – Napoca, Iaşi, Constanţa, Satu Mare şi Timişoara. CFR Călători anunță că va suplimenta cu 8000 de locuri trenurile către aceste destinații, în perioada sărbătorilor. „Pentru a evita situațiile neplăcute generate de afluența mare de călători generată de călătoriile gratuite ale studenților, recomandăm tuturor pasagerilor planificarea din timp a călătoriei cu trenul. Biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipație: Online de pe www.cfrcalatori.ro ; de la automatele XsellKiosk din gări; de la automatele ZebraPay ; direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR; de la distribuitori autorizați (agenții de turism) și prin telefon la 021 9522. Recomandăm studenților să acceseze agenţia de voiaj CFR din Campusul Universitar Regie București și casele de bilete dedicate lor și marcate vizibil în spațiile din holurile marilor Gări”, transmit reprezentanţii CFR Călători într-un comunicat de presă.
Agențiile de voiaj, închise a doua zi de Paște
CFR Călători anunță călătorii că toate agenţiile de voiaj CFR Călători vor fi închise în a doua zi de Paște, în 17 Aprilie, cu excepția agențiilor: Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti și Iulius Mall din Iași. „Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro , să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din stații”, precizează reprezentanţii CFR Călători.