Casa de Ceai de la Castelul Bran se deschide începând de mâine pentru turiști
0Vechea șură din lemn a fost transformată, la începutul secolului XX, de Regina Maria, care a decis că aici își va savura ceaiul de la ora 5 și tot aici va organiza mini-recepții pentru prieteni și apropiați. Furată de regimul comunist, împreună cu Castelul de care aparține, căzută într-un somn lung, abandonată, năpădită de licheni și de mușchi, anchilozată și prăfuită, Casa de ceai respiră, astăzi, din nou, ca rezultat al eforturilor noii administrații, după ce, în 2006, Domeniul Bran a reintrat în proprietatea nepoților Reginei Maria, copiii Principesei Ileana.
„Păstrând rafinamentul princiar al trecutului, Casa de Ceai Regina Maria, astăzi clădire proaspătă și cochetă, își invită oaspeții pentru a se bucura de experiențe culinare surprinzătoare. Meniul propune pe tot parcursul zilei o varietate de feluri de mâncare, fiind atât pe placul drumeților înfometați, cât și pe placul oaspeților preocupați de o nutriție naturală, sănătoasă. Lista de bucate este inspirată din bucătăria românească autentică, în care s-au împletit arome și culori ale altor bucătării și este creată în așa fel, și cu atâta pricepere, încât să îi satisfacă atât pe tradiționaliști, cât și pe experimentaliști. Casa de ceai Regina Maria completează, astfel, paleta de servicii pe care Castelul Bran îl oferă iubitorilor de istorie și legendă. Este cadrul perfect în care se dezvoltă evenimentele publice, intrate deja în tradiția Castelului Bran, dar și cele private, atât de căutate pentru unicitatea lor”, au precizat reprezentanții companiei care administrează Castelul Bran.