Stiri Brasov

Comisarii de la Protecția Consumatorului s-au trezit să amendeze frunza de canabbis desenată pe cafelele de la Tucano

Comisarii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru Brașov au descoperit, după doi ani de funcționare, că lao cafenea dintr-un mall din Brașov, se vinde o cafea care are denumirea comercială „Cannabis Coffee” și se vând „Biscuiți Nuts&Cannabis”. Denumirea comercială nu are nicio legătură cu compoziția, spune Alex Gava, proprietarul francizei Tucano Coffee din cadrul Coresi. „Este vorba de făină de cânepă, fapt care este trecut în ingrediente, iar singura legătură cu cannabisul este că pe cafea se desenează o frunză de cannabis”, a explicat Alex Gava. „Frunza de cannabis se deseneaza din ingrediente organice, din făină proteică de cânepă”, a mai spus acesta.

„Pe lângă faptul că se poate interpreta ca o practică comercială înșelătoare, care poate fi sancționată cu amendă de până la 100000 lei, instituția noastră continuă cercetările cu privire la compoziția reală a produselor menționate, dar și informarea celorlalte instituții abilitate în domeniu. Totodată vom purta discuții cu Centrul Regional de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Agenția Antidrog în vederea consilierii, informării și prevenției”, spune într-un comunicat Sorin Susanu, șeful comisariatului.

10 Comentarii

  1. Ce tara de rahat suntem

  2. Momentul acela când ești OPC și vrei să amendezi cu orice preț un local.
    Dar nu găsești nimic în neregulă în bar.

  3. Doamne cat de prosti suntenti. Inapoiati cretini dupa ei ar trebui sa se vanda peste tot cafea comunista.

  4. dupa ce au lasat ani de zile magazinele de etnobotanice deschise si au distrus cateva generatii de copii/adolescenti, se ocupa sa-i amendeze pe astia pentru niste desene. de ce ma? de aici nu va ieseau bani? o tara de penibili, asta suntem.

  5. Ca sa înțelegeți: Excrocul de susanu sorin, nu primește șpagă de la Coresi și vrea și el sa fie primar. de ce nu îl întreabă nimeni de ce la 30 și ceva de ani are yacht , vreo 3 case și 5 terenuri și ultimele modele de mașini BMW,Range Rover , din banii pe care puscariasul de tacsu i-o furat cu firma lis-det. Hot și excroc

  6. F bine. Dc sa instige tinerii la fumat iarba.

  7. Foarte bine da… rezultatele unei munci cu adevarat folositoare. E abserd cum de la tara cu cea mai mare suprafata cultivata cu canepă din europa am ajuns să acuzăm un bar putin neconventional in metodele de marketing pentru ca foloseste in ingrediente faina de samanta de canepa care nu contine absolut nimic ilegal ba dimpotriva e benefica avand un conținut ridicat de omega 3. Absurd în condițiile în care acum mai putin de 30 de ani cultivam mai multă cânepă decât întreaga europă.

  8. ce idioti

  9. Pingback: Tucano: „Cannabisul-plantă nu este un drog”. Comisarii de la Protecția Consumatorului au vrut să amendeze frunza de cânepă de pe cafelele moldovenilor - Biz Brasov

  10. Pingback: „Cannabis Coffee” de la Tucano, înlocuită cu „Hippie Coffee” după „razia” inspectorilor de la Protecția Consumatorilor - Biz Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Consilierul Kadas și-a dat demisia din PNL chiar înainte să fie pus la zid în biroul permanent al partidului
Președintele Consiliului Județean și al PNL Brașov, Adrian Veștea, a precizat că astăzi a avut loc o ședință a Biroului
VIDEO Operațiune dificilă de salvare a unui cerb care a rămas captiv în mijlocul lacului de la Tărlung
UPDATE: În ciuda eforturilor echipelor de salvare, cerbul nu a supraviețuit. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin la această
Limitatoare de viteză înainte de 16 treceri de pietoni. Ultimele, montate azi în zona Gării și pe Lungă
În cursul zilei de astăzi se montează limitatoare de viteză la alte două treceri de pietoni, după ce începând cu
Investiție de 10 milioane de euro într-un nou sanctuar pentru urși la Brașov
Un nou sanctuar pentru urși, de data aceasta administrat de Stat, ar urma să fie amenajat în județul Brașov. Anunțul
Lucrări la rețeaua de apă în zona Onix. Locatarii trebuie să elibereze o parcare pentru a face loc utilajelor
Începând de luni și până pe 7 martie vor avea loc lucrări de modernizare a rețelelor de alimentare cu apă
„Povestea Mierii”, un business de familie aflat la a doua generație. „Prima dată am plecat cu albinele când eram clasa
Mierea de albine este unul dintre cele mai sănătoase alimente, fiind recunoscut pentru multiplele beneficii pe care le aduce organismului.
Un elev al Liceului de Arte a căzut de înălțime peste o balustradă, în această după-amiază
Un echipaj SMURD a intervenit la Liceul de Arte Plastice din Răcădău în jurul orei 13.00, după ce prin apelul
O lume în mișcare
De când lumea și pământul ne-am dorit să “ardem” distanțele, să ajungem mai repede (și mă refer aici la deplasări
Firmele din România găsesc tot mai greu specialiști în IT
În anul 2018, companiile din România au avut cele mai mari dificultăți să recruteze specialiști în domeniul ITC dintre statele
Versiuni mobile ale antivirusul Microsoft vor fi lansate pentru Android și iOS
Antivisurul Defender va fi disponibil în curând și pe smartphone-uri. De mai mulți ani, acesta face parte din Windows, iar
Gâlceava primarului cu urbea pe care o conduce
Presat de contracandidații la funcția de primar, George Scripcaru și-a suflecat mânecile și s-a gândit, ieri, în plină ședință a
Ministrul Mediului: „Sunt convins că Brașovul va fi unul dintre cele mai verzi orașe din România. Este cu cel puțin
Ministrul Mediului, Costel Alexe, și-a început astăzi vizita de lucru în municipiul și județul Brașov printr-o întâlnire cu primarul George
Termen asumat în fața ministrului Mediului: cel târziu în luna iunie lucrările de închidere ale primelor două celule ale rampei
Ministerul Mediului, Costel Alexe, a avut în această dimineață o întâlnire pe probleme de mediu și poluare la Primăria Brașov
După ce anul trecut au vândut burgeri de 1,5 milioane de lei, brașovenii de la Grătar Urban vor să extindă
Daniel şi Ana Otilia Strău­neanu, originari din Bucu­reşti, respectiv Târgu Neamţ, au pus pe harta culinară din Braşov restaurantul Grătar
Informatizare de peste 16 de milioane de lei pentru transportul public. Sistemul de supraveghere video va fi extins în autobuze,
Proiectul de informatizare a transportului în comun din municipiul Brașov ar urma să se extindă din acest an. Investiția totală
Peste 100 de milioane de euro din fonduri europene vor intra în conturile Brașovului
Brașovul va semna 24 de proiecte cu Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, după ce bugetul alocat
3500 de angajați lucrează în industria serviciilor de afaceri din Brașov. Salariul mediu pentru un specialist cu peste cinci ani
„Raising the Bar Value Creation in Business Services” este tema evenimentului organizat ieri de Asociația Business Service Leaders la Brașov.
Cosmopolit Lifestyle – programul exclusivist de fidelizare al clienților printr-o rețea extinsă de parteneri
„Clienții Cosmopolit, care vor deveni și clienții partenerilor noștri, sunt – asemenea produsului pe care îl caută – premium”. Încă
Cizmele, vedetele sezonului rece
Este iarnă și cu siguranță te-au bucurat fulgii de zăpadă care s-au așternut pe pământ sub formă de mantie albă.
Iunie 2021, primul zbor de pe Aeroportul Ghimbav
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a prezentat stadiul realizării Aeroportului Internaţional Braşov în cadrul unei conferinţe de presă organizate