În ședința de plen a Consiliului Județean de ieri a fost dezbătută și ideea efectuării unui schimb imobiliar între forul județean și Primăria Brașov, respectiv Baza Agrement pentru Casa Sfatului. Consilierul județean Dan Petrăreanu a ridicat problema imposibilității efectuării unui astfel de schimb. Acesta a motivat faptul că, în conformitate cu referatul de specialitate care stătea la baza proiectului prin care se dădea acordul de prinicipiu pentru efectuare schimbului, există un litigiu cu Primăria pe terenul de sub complexul Agrement și ar trebui rezolvat acest litigiu întâi de toate.
Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a explicat faptul că este vorba doar e un acord de principiu pentru efectuarea acestui schimb, deoarece, pentru început, va trebui făcută o evaluare pe cele două imobile. De asemenea, Veștea a subliniat faptul că timpul trece, iar complexul de sub Tâmpa riscă să ajungă o ruină.
„Nu trebuie să amestecăm una cu alta, că nu ajungem nicăieri. Pentru terenul de la Agrement este un proces cu Primăria din 2007. Putem fii răbdători, dar timpul trece, iar anul trecut am organizat două proceduri pentur închirierea acestui obiectiv și nu a venit nimeni. Este foarte important să preluăm Casa Sfatului în proprietatea județului, fiindcă trebuie făcute niște lucrări, care necistă avize speciale fiind o clădire monument istoric și nu se pot face peste noapte. Totodată, Agrementul va ajunge în paragină dacă nu facem ceva cu el. Timpul nu lucrează în favoarea noastră. Trebuie să dăm utilitate acestui obiectiv”, a explicat Adrian Veștea.
Totodată, secretarul județului, Mariana Dumbrăveanu, a subliniat faptul că prin adoptarea acestui proiect, se demarează o procedură, iar până la efectuarea schimbului propriu-zis mai este drum lung, și toate etapele acestei proceduri ar urma să fie aprobate tot de către consilierii județeni. Proiectul prin care se dă acordul pentru acest schimb a fost aprobat cu majoritate de voturi, doar consilierul care a ridicat problema litigiului fiind împotrivă.
Primăria și CJ își „împart” mai multe imobile
De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei Brașov au precizat că așteaptă decizia forului deliberativ județean în ceea ce privește parafarea schimbului .„Așteptăm decizia Consiliului Județean pentru a putea discuta pe această propunere de principiu, având în vedere că există mai mute situații care trebuie lămurite între Consiliul Județean și Primăria Brașov cu privire la dreptul de proprietate a unor imobile, inclusiv monumente istorice. În funcție de aceste discuții se va prezenta Consiliului Local Brașov un proiect de hotărâre cu privire la decizia administrației județene”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Și Baza Olimpia, care este tot cu lacătul pe ușă, este într-o situație similară din punct de vedere juridic, deoarece Primăria este proprietară pe o parte de teren și pe tribună. Astfel, consilierul Ionel Spinean a propus ca și Olimpia să fie inclusă în acest pachet de schimburi cu Primăria sa, propunerea sa fiind luată în considerare.