Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal a explicat situația nesustenabilă a României, subliniind faptul că a existat o creștere economică bazată în totalitate pe consum. „4,8% creștere economică anul trecut, din care contribuția consumului 4,9%, iar contribuția investițiilor — zero. Fără nici un fel de investiții noi am crescut anul trecut cu 4,8%. Lucrul acesta ar trebui să ne dea foarte mult de gândit și să ne întrebăm cât de sustenabilă este creșterea noastră atât de mare. Industria a crescut anul trecut cu 1,7% când economia a crescut cu 4,8%. Această creștere a consumului este generată de creșterile de venituri foarte rapide. Fondul de salarii în economie crește foarte rapid. Creșterile de salarii sunt foarte rapide, sentimentul consumatorului s-a îmbunătățit masiv”, a explicat Ionuț Dumitru.
Totodată, acesta a punctat faptul că există discrepanțe regionale foarte mari. „Avem o detașare între județe precum București-Ilfov sau Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov care au PIB per capita mult mai mare decât Botoșani sau Vaslui. Avem un raport de 1 la 5 din punct de vedere al PIB/capita între cel mai sărac și cel mai bogat județ al țării. Dacă ne uităm la evoluția în timp a lucrurilor, sunt județe care devin mai sărace decât erau și, din păcate, vorbim de cea mai mare parte a județelor. Populația scade foarte abrupt. Sunt județe unde am pierdut, în ultimii 15 ani, 20% din populație. Este enorm”, a arătat președintele Consiliului Fiscal.