Ministerul Dezvoltării pune la dispoziţia autorităţilor locale fonduri consistente în acest an, iar Consiliul Judeţean Prahova speră să obţină finanţare pentru patru lucrări, printre care se numără și amenajarea unui porțiuni din șoseaua care leagă Valea Doftanei de Brădet – Săcele.
Conducerea Consiliului Judeţean Prahova a anunţat că va transmite proiectul către Ministerul Dezvoltării pentru care speră să obţină fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Povestea modernizării acestei șosele este una veche. DJ 102 I are o lungime de 13,68 km pe raza județului Brașov și pornește din drumul național, imediat după localitatea Brădet, din zona „Șanțuri”, prin Pasul Predeluț, către județul Prahova. În primăvara anului trecut, drumul a fost preluat de către Compania de Drumuri și a devenit DN 1V pentru a-l transforma în alternativă la DN 1, însă în luna noiembrie șefii Companiei au renunțat la proiect și l-au plasat din nou autorităților județene.
În ceea ce privește sectorul de drum din județul vecin, preşedintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a afirmat că lucrările se vor derula în mai multe etape. „Vom împărţi proiectul în trei sectoare. Prima etapă va fi inclusă în lista de proiecte pe care o vom transmite către Ministerul Dezvoltării pentru finanţare şi vizează un tronson de 2,5 kilometri, de la Valea Doftanei spre Săcele, până la primul pod, unde este nevoie de o investiţie mai consistentă. În momentul de faţă, acest sector, care face parte din Drumul Judeţean 102I, este pietruit”, a declarat Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova. În total, în județul Prahova este vorba de 41,9 km de drum judeţean, care se află pe teritoriile administrative ale localităţilor: Câmpina – 1,6km; Şotrile – 8,3km; Brebu – 2,7km; Valea Doftanei – 29,1km. În ansamblu, proiectul vecinilor din Prahova este unul amplu, care prevede inclusiv crearea unei centuri ocolitoare a municipiului Câmpina. În prezent, pe ruta Valea Doftanei-Săcele există un drum forestier, accesibil doar pentru maşini 4×4, care leagă cele două judeţe, proiectul propunând extinderea şi modernizarea acestui tronson.