Leii și tigrii de la Zoo Brașov vor putea fi admirați fără „obstacole” și mai de aproape, după ce conducerea parcului a luat decizia să înlocuiască pe anumite porțiuni gardurile de metal cu geamuri speciale. Directorul Zoo Braşov, Alin Pînzaru, a precizat că la fiecare dintre cele trei spaţii în care sunt ţinuţi leii, în locul gardului metalic, vor fi instalate câte trei panouri de sticlă, cu dimensiunea de 3 x 2 metri, iar privitorii vor putea sta exact lângă geam, eliminându-se astfel distanța de un metru care era o distanță e siguranță între gard și aleea de unde se puteau uita vizitatorii.
Observator între țarcurile tigrilor
Și țarcurile pentru tigri vor avea parte de reamenajări. Astfel, pe aleea principală se va amenaja o cale de acces cu scară, care se va trece printre cele două ţarcuri. „Practic, vom lua câte puţin din fiecare dintre cele două ţarcuri, pentru a putea amenaja un punct de observaţie, care, la fel, va fi prevăzut cu geamuri speciale. În acest mod, vizitatorii vor putea vedea de aproape felinele şi le vor putea face şi poze, fără ca gratiile să îi mai deranjeze”, a spus Pînzaru. Valoarea acestor lucrări este estimată la suma de 721.199 de lei, indicatorii tehnico-economici aferenţi acestor lucrări urmând să fie supuși aprobării Consiliului Local Braşov în ședința de mâine.