Fundaţia Kronospan susține comunităţile în cadrul cărora activează compania Kronospan şi se implică în diverse proiecte prin care promovează dezvoltarea socială, economică şi culturală a comunităților locale. Campania 2%, Bursa Kronospan, Gala de Caritate „Deschide-ţi inima!” sunt câteva din proiectele anuale proprii desfăşurate de Fundaţia Kronospan. La acestea se adaugă sprijinul acordat unor proiecte punctuale desfăşurate de alte organizaţii, la care Fundaţia participă în calitate de partener sau finanţator.
În fiecare an Fundaţia Kronospan selectează o cauză pe care să o susţină şi în sprijinul căreia să mobilizeze și eforturile comunităţilor locale. Din 2011 până în prezent, prin Campania 2% au fost susținute: Spitalul Clinic de Copii Brașov, Filarmonica Brașov, Asociația Copiii de Cristal, Agenția Metropolitană Brașov pentru Aria Protejată Muntele Tâmpa.
Începând cu anul 2016, prin Campania 2%, Fundaţia Kronospan a început strângerea de fonduri pentru susţinerea Proiectului „Mereu Verde – Să plantăm viitorul împreună!”. Acesta se va desfăşura pe o perioadă de cel puţin 10 ani şi va consta atât în activităţi periodice de împădurire şi ecologizare organizate la nivel naţional, cât şi în îngrijirea constantă a zonelor plantate. În plus, un alt obiectiv al Proiectului „Mereu Verde – Să plantăm viitorul împreună!” este de a responsabiliza comunităţile locale către adoptarea unui comportament sustenabil pentru păstrarea unui mediu curat. Prima activitate a proiectului va fi organizată în perioada următoare, când angajaţii Kronospan, însoţiţi de voluntari, vor desfăşura acţiuni de plantare de puieţi, în mai multe zone de interes.
Prin desfăşurarea Campaniei 2% pentru susţinerea Proiectului Mereu Verde, Fundaţia Kronospan continuă una dintre cele două direcţii majore de dezvoltare a proiectelor sale, respectiv protecţia mediului. Astfel, fiecare formular completat şi depus, va înseamna plantarea unui puiet pentru refacerea şi îmbunătăţirea zonelor împădurite din România. În plus faţă de resursele alocate pentru organizarea Campaniei 2%, în fiecare an la încheierea acesteia, Fundaţia Kronospan va dubla fondurile obţinute din donaţii.
Toate persoanele care doresc să sprijine dezvoltarea acestui proiect sunt invitate să completeze Formularul 230 sau Formularul 200 (pentru persoanele care au şi alte surse de venit în afara salariului) în beneficiul Fundaţiei Kronospan. Formularele pot fi descărcate de pe site-ul www.kronospanfoundation.org şi trebuie depuse la Administraţia Financiară (personal sau prin poştă cu confirmare de primire) până în 25 mai 2017.