Administrația Fondului Cultural Național pune la bătaie 12.000.000 de lei pentru dezvoltarea de proiecte culturale. Asociațiile culturale, fundațiile, instituțiile publice de cultură, persoanele fizice autorizate, societățile comerciale care derulează activități culturale pot beneficia de sume cuprinse între 50.000 și 70.000 de lei pentru 9 arii de finanțare. Condițiile pentru obținerea banilor sunt asigurarea din surse proprii sau atrase în cuantum de cel puțin 10% din bugetul propus pentru proiectele anuale și 25% pentru cele multianuale. Soclitanții nu trebuie să aibă datorii la bugetul local și trebuie să fi respectat obligațiile asumate prin contractele de finanțare nerabursabilă anterioare. Înscrierile se pot face până în 30 Martie, online, pe platforma Administrației Fondului Cultural Național. Pentru proiectele din domeniul artelor vizuale suma acordată este de 75.000 de lei, pentru tetru, muzică și dans, tot 75.000 de lei, pentru intervenție culturală, 50.000 de lei, pentru proiecte de educație prin cultură, 60.000 de lei, pentru promovarea culturii scrise se acordă 50.000 de lei și pentru proiectele din domeniul patrimoniului cultural material sau imaterial, câte 50.000 de lei.
Alte stiri similare
„DIN ZBOR. 180 DE BISERICI FORTIFICATE SĂSEȘTI DIN TRANSILVANIA”, seria de fotografii aeriene realizate de Ionuț Macri începând din anul…
Am asistat cu toții la începutul unui nou an școlar, copiii cu emoții, învățătorii și profesorii la fel de…
Duminică, 29 septembrie, de la ora 16:00, Centrul de Conferințe și Evenimente K2 Alpin Poiana Brașov, găzduiește conferința „VIZIONARII”, care…
Meteorologii anunță că temperaturile încep să scadă. Dacă în primele zile ale lunii septembrie vremea este încă bună, temperaturile pe…
Primăria a lansat două proceduri de achiziție pentru proiectarea și amenajarea unei piste velo care va face legătura între cartierul…
Compania Apa Brașov începe noi lucrări de reabilitare a rețelei de apă potabilă în cadrul contractului finanțat din fonduri europene…
Autoritățile au început, într-un final, relocarea urșilor care ies la drum, pe Transfăgărășan, deși nu mai este mult până când…
sursa foto: captura adevarul.ro. Circulaţia se desfăşoară miercuri cu dificultate pe autostrada A3 Bucureşti – Braşov, unde există pericol de…
Foto: Salut Făgăraș Traficul rutier este blocat pe DN 1 în zona dintre Vlădeni și Perșani, ca urmare a producerii…
Serviciul ING Pay, prin care clienții ING Bank puteau face plăți cu telefonul, nu mai este disponibil începând de azi,…
Cartea „În slujba țării”, scrisă de președintele PNL și candidatul partidului la alegerile prezidențiale din acest an, Nicolae Ciucă, prezintă…
FOTO: captură video O bătaie între 2 „beneficiari” ai unui centru al direcției generale de asistență socială și protecție a…
RATBV a suspendat începând de astăzi circulația autobuzului turistic etajat (linia 20B, Livada Poștei – Belvedere), în zilele lucrătoare. Acest…
Codin Maticiuc, cunoscut pentru implicarea în diverse proiecte sociale, a lăudat Brașovul și, în special, oamenii de afaceri pentru reacțiile…
În jurul orei 12.10, pe DN13, Valea Bogății, în zona serpentinelor, s-a produs un accident de circulație. „Din primele informații,…
În Poiana Brașov, aministratorii hotelurilor au lansat ofertele pentru cei care aleg un sejur de sărbători în stațiune. La un…
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale va vira în avans, în conturile bancare beneficiile de…
Grupul german Magnet-Schultz a cumpărat integral compania săceleană Electroprecizia Electrical Equipment SRL (EPEE). Tranzacția este supusă unei serii de condiții…
Mircea Geoană (66 de ani), fost președinte al PSD și fost secretar general adjunct al NATO, și-a anunțat miercuri candidatura…
Autoritatea pentru Reformă Feroviară vrea să cumpere încă 58 de rame electrice regionale, destinate unor rute scurte. În timp ce…