Stiri Brasov

Zilele Universității Transilvania din Brașov

În 1 Martie Universitatea Transilvania din Brașov sărbătorește Zilele Universității Transilvania, un eveniment devenit tradiție de cinci ani încoace. Astfel, facultățile și instituțiile culturale vor organiza diferite evenimente cu caracter științific, cultural sau sportiv. Citiți aici programul manifestărilor: Programul de Ziua Universității

„În ultimii ani, rolul și locul universității în comunitatea brașoveană, dar și în spațiul național și internațional al educației și cercetării a crescut, calitatea activităților derulate fiind apreciată cu Grad de Încredere Ridicat de către ARACIS, iar din 2014 a fost realizată Certificarea conformității Sistemului de Management al Calității cu cerințele standardului SR EN ISO 9001:2008.

Modernizarea dotărilor pentru educaţie şi cercetare, dezvoltarea de noi investiţii, asigurarea de condiţii bune de învăţare şi viaţă pentru studenţi au fost doar câteva direcții de acțiune, care alături de preocuparea permanentă pentru dezvoltarea resurselor umane, au făcut ca Universitatea să devină un pol educațional important în Regiunea Centru și la nivel național

În această perioadă au fost susținute conferințe publice ale unor personalități precum: academicienii Solomon Marcus, Ioan Aurel Pop, Nicolae Breban, Nicolae Victor Zamfir; ne-au fost oaspeți: Norman Manea scriitor, Franz Schausberger politician și istoric, Mircea Martin profesor și critic literar, Leonard Orban – Ministrul Afacerilor Europene (primul comisar european din România) sau Bogdan Aurescu, secretar de stat la MAE.

Au devenit deja o tradiție: Ziua Universității, Academica BNR, Gala șefilor de promoție, AFCO, Festivalul Studențesc al Muzicii de Cameră Brassovia, Conferințele Universității sau Stagiunea de concerte.

A fost inaugurat Centrul Multicultural al Universității, iar universitatea a ieșit constant în comunitate prin manifestările organzate de Facultatea de litere (Literatura iese în oraș) sau prin cea de Psihologie și Științele Educației. De asemenea a fost inaugurat spaţiul de artă contemporană în cadrul Centrului Multicultural – un spațiu de artă independent. În cadrul Centrului Multicultural a început seria de concerte de jazz sau seri muzicale.

Steagul universității a fost dus de două ori pe Kilimajaro, inițial de un student masterand și apoi de două cadre didactice, dovedind încă o dată că atât studenții cât și profesorii au aceleași vise și speranțe, iar Universitatea ocupă un loc important în viața lor.

Echipa Blue Stream Line, automobilul electric, școala de restaurare IL sunt alte realizări ale studenților universității realizate sub îndrumarea cadrelor didactice și care sunt deja recunoscute nu numai printre brașoveni.

Etnovember, școlile de vară pentru studenți, conferințe și workshopuri la care au participat cadre didactice și studenți, acțiuni de voluntariat, competiții sportive și spectacole cultural artistice sunt alte activități la care studenții au participat pe parcursul anilor.

Pentru viitorii studenți, actuali elevi, universitatea a organizat pregătire la disciplinele de matematică și română, dar a organizat și activități în cadrul „Săptămânii altfel” sau a proiectului „Liderii de mâine”. A fost organizată International students cultural night – seară culturală organizată împreună cu studenţii internaţionali care studiază la UniTBv.

În acești cinci ani comunitatea a devenit și ea parte din Universitate prin Podiumul companiilor sau AFCO, Universitatea aflându-se într-un dialog permanent cu reprezentanții mediului economic și socio-cultural.

Ne propunem ca și în continuare comunitatea academică a universităţii noastre să fie o prezenţă activă în regiunea noastră nu numai în promovarea valorilor educaţionale europene şi universale, dar şi în implicarea în dezvoltarea de activităţi economice, socio-culturale, reprezentând una din instituţiile emblematice ale Braşovului”.

Rector al Universităţii Transilvania din Braşov, Prof.univ.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Consilierul Kadas și-a dat demisia din PNL chiar înainte să fie pus la zid în biroul permanent al partidului
Președintele Consiliului Județean și al PNL Brașov, Adrian Veștea, a precizat că astăzi a avut loc o ședință a Biroului
VIDEO Operațiune dificilă de salvare a unui cerb care a rămas captiv în mijlocul lacului de la Tărlung
UPDATE: În ciuda eforturilor echipelor de salvare, cerbul nu a supraviețuit. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin la această
Limitatoare de viteză înainte de 16 treceri de pietoni. Ultimele, montate azi în zona Gării și pe Lungă
În cursul zilei de astăzi se montează limitatoare de viteză la alte două treceri de pietoni, după ce începând cu
Investiție de 10 milioane de euro într-un nou sanctuar pentru urși la Brașov
Un nou sanctuar pentru urși, de data aceasta administrat de Stat, ar urma să fie amenajat în județul Brașov. Anunțul
Lucrări la rețeaua de apă în zona Onix. Locatarii trebuie să elibereze o parcare pentru a face loc utilajelor
Începând de luni și până pe 7 martie vor avea loc lucrări de modernizare a rețelelor de alimentare cu apă
„Povestea Mierii”, un business de familie aflat la a doua generație. „Prima dată am plecat cu albinele când eram clasa
Mierea de albine este unul dintre cele mai sănătoase alimente, fiind recunoscut pentru multiplele beneficii pe care le aduce organismului.
Un elev al Liceului de Arte a căzut de înălțime peste o balustradă, în această după-amiază
Un echipaj SMURD a intervenit la Liceul de Arte Plastice din Răcădău în jurul orei 13.00, după ce prin apelul
O lume în mișcare
De când lumea și pământul ne-am dorit să “ardem” distanțele, să ajungem mai repede (și mă refer aici la deplasări
Firmele din România găsesc tot mai greu specialiști în IT
În anul 2018, companiile din România au avut cele mai mari dificultăți să recruteze specialiști în domeniul ITC dintre statele
Versiuni mobile ale antivirusul Microsoft vor fi lansate pentru Android și iOS
Antivisurul Defender va fi disponibil în curând și pe smartphone-uri. De mai mulți ani, acesta face parte din Windows, iar
Gâlceava primarului cu urbea pe care o conduce
Presat de contracandidații la funcția de primar, George Scripcaru și-a suflecat mânecile și s-a gândit, ieri, în plină ședință a
Ministrul Mediului: „Sunt convins că Brașovul va fi unul dintre cele mai verzi orașe din România. Este cu cel puțin
Ministrul Mediului, Costel Alexe, și-a început astăzi vizita de lucru în municipiul și județul Brașov printr-o întâlnire cu primarul George
Termen asumat în fața ministrului Mediului: cel târziu în luna iunie lucrările de închidere ale primelor două celule ale rampei
Ministerul Mediului, Costel Alexe, a avut în această dimineață o întâlnire pe probleme de mediu și poluare la Primăria Brașov
După ce anul trecut au vândut burgeri de 1,5 milioane de lei, brașovenii de la Grătar Urban vor să extindă
Daniel şi Ana Otilia Strău­neanu, originari din Bucu­reşti, respectiv Târgu Neamţ, au pus pe harta culinară din Braşov restaurantul Grătar
Informatizare de peste 16 de milioane de lei pentru transportul public. Sistemul de supraveghere video va fi extins în autobuze,
Proiectul de informatizare a transportului în comun din municipiul Brașov ar urma să se extindă din acest an. Investiția totală
Peste 100 de milioane de euro din fonduri europene vor intra în conturile Brașovului
Brașovul va semna 24 de proiecte cu Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, după ce bugetul alocat
3500 de angajați lucrează în industria serviciilor de afaceri din Brașov. Salariul mediu pentru un specialist cu peste cinci ani
„Raising the Bar Value Creation in Business Services” este tema evenimentului organizat ieri de Asociația Business Service Leaders la Brașov.
Cosmopolit Lifestyle – programul exclusivist de fidelizare al clienților printr-o rețea extinsă de parteneri
„Clienții Cosmopolit, care vor deveni și clienții partenerilor noștri, sunt – asemenea produsului pe care îl caută – premium”. Încă
Cizmele, vedetele sezonului rece
Este iarnă și cu siguranță te-au bucurat fulgii de zăpadă care s-au așternut pe pământ sub formă de mantie albă.
Iunie 2021, primul zbor de pe Aeroportul Ghimbav
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a prezentat stadiul realizării Aeroportului Internaţional Braşov în cadrul unei conferinţe de presă organizate