Compania brașoveană CarmOlimp, cu sediul în comuna Ucea de Jos, și-a schimbat denumierea în Austin Meats. Potrivit lui Valentin Șoneriu, soțul acționarului unic al companiei, Mihaela Șoneriu, numele este ales după orașul în care a locuit el în perioada 1994 – 2004. „Este o reorganizare internă a noastră – am vrut să rup companie de brandul nostru și să ieșim pactic cu alt brand”, a explicat Valentin Șoneriu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii.
Pornită în 1993 ca o afacere de familie, sub denumirea CarmOlimp, compania este deținută de familia Olimpiu și Carmen Soneriu. Familia se mai ocupă și de creșterea porcilor, a vacilor și a oilor, de aceea au primit și cea mai mare subvenție în 2016 pentru creșterea animalelor. Compania a încasat anul trecut suma de 1,4 milioane de euro de la APIA.
Olimpiu Șoneriu a cesionat în decembrie 20015 cele 99,99% din acțiunile companiei către Mihaela Șoneriu, nora sa, pentru suma de 16,49 milioane de lei (circa 3,7 milioane de euro).
În 2015 producătorul a înregistrat o cifră de afaceri de 55,5 milioane de lei (12,3 milioane de euro), în scădere cu 36% față de 2014. Profitul a crescut de la 848.384 de lei în 2014 la 2,9 milioane de lei în 2015.
Compania a intrat în insolvență pe 1 februarie la solicitarea creditorilor săi – BRD- Group Societe General, Ropardo și Gabriela Simona Cândea.