Primăria Brașov vrea să modifice Regulamentul de salubrizare și a lansat spre dezbatere publică până în data de 2 martie. La acest proiect, brașovenii pot aduce propuneri.
Propunerea de Regulament aduce o serie de noutăți la capitolul sancțiuni. De exemplu, una dintre prevederi vizează aplicarea de amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei (persoanele fizice) și de la 1.000 la 2.000 lei (persoane juridice) pentru depozitarea deșeurilor… la alt punct de colectare decât cel la care a fost arondat conform contractului încheiat cu operatorul. Aceeași amendă va fi aplicată și pentru executarea de lucrări de construcții/reparații, fără a încheia contract cu operatorul de salubrizare pentru eliminarea deșeurilor rezultate. Tot cu o sumă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei, conform proiectului de regulament, ar urma să fie amendate persoanele fizice care scot și/sau împrăștie gunoaiele.
Rămâne însă de văzut cum se vor pune în practică aceste sancțiuni, ținând cont că în municipiul Brașov sunt câteva sute de boxe de gunoi, astfel că e destul de greu de depistat dacă „vecinul”, care poate stă la casă, a venit și și-a aruncat sacii cu moloz la rampa de la blocul tău. De asemenea, și cei care scormonesc prin gunoaie sunt destul de greu de sancționat, ținând cont că majoritatea sunt persoane fără venit, iar și atunci când sunt prinse în flagrant, amenda rămâne doar pe hârtie, iar după ce pleacă oamenii legii, „reciclatorii” își continuă treaba, uneori golind întreaga mizerie din containere în căutarea de deșeuri care ar putea avea valoare.
Cei care nu reciclează, riscă amenzi
Totodată, Primăria Brașov vrea să impună reguli mai dure, cel puțin pe hârtie, și în ceea ce privește colectarea deșeurilor reciclabile. Astfel, tot cu amenzi între 500 și 1.000 de lei (persoanele fizice) și 1.000 la 2.000 lei (persoane juridice) vor plăti și cei care nu aruncă „fracţiunea umedă a deşeurilor” în saci de plastic, nu colectează separat, pe tipuri de materiale, deşeurile reciclabile; nu încheie contracte de salubrizare doar cu operatorul căruia autoritatea administraţiei publice locale i-a atribuit serviciul (în gestiune directă sau în gestiune delegată) sau nu îndepărtează zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc.
Noul regulament mai stabilește amenzi în cuantum de 500 – 1.000 de lei pentru persoane fizice și între 1.000 și 2.000 de lei pentru persoane fizice pentru o serie de alte contravenții la prevederile din acest document. Astfel, riscă amenzi în acest cuantum și cei care cei care aruncă și/sau depozitează pe domeniul public și privat al municipiului a deșeurilor de orice tip; scot din imobile pe trotuare (prin măturare) apele uzate, murdăresc, degradează sau distrug sau statuile, monumentele, mobilierului urban; contaminează străzile, trotuarele, parcurile, locurilor publice cu dejecții animaliere; circulă pe străzi cu pneurile murdare; lipesc, scriu sau expun afișe în alte locuri decât zonele special destinate în acest scop; astupă gropile de scurgere de pe străzi; depozitează zăpada în amestec cu material antiderapant pe zonele verzi, garduri vii, alveole stradale; spală autovehiculele pe străzi, în râuri sau pe malurile acestora.
Același amenzi se vor aplica și pentru nerespectarea reglementărilor legale privind regimul deșeurilor medicale, sau pentru cei care a abandonează, îngroapă sau depozitează deşeurile de origine animală în alte condiţii decât cele stabilite de legislaţia în vigoare. Sancțiuni similare se vor aplica și celor care blochează accesul utilizatorilor și autovehiculelor aparținând operatorilor de salubrizare la platformele de colectare a deșurilor; dau foc gunoaielor din platforme; mută containerele din locurile special amenajate.
Persoanele interesate să îmbunătățească acest regulament, pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni (program de luni până joi, 8.00-12.30 şi 13.30-16.00, vineri, 8.00-13.00), către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media sau pe e-mail infopublice@brasovcity.ro.
5 comentarii
Propuneri privind Regulamentul de salubrizare și deszăpezire în Braşov
Cãtre :
PRIMARIA MUNICIPIULUI BRASOV
B-dul Eroilor Nr.8
Stimate domnule Primar,
Dau curs soliicitarii dumneavoastra de a prezenta opinii cu valoarea de recomandare privind acest proiect de act normativ.
Conform proiectului Art.1. (1) Prevederile prezentului regulament se aplica serviciului public de salubrizare si cu toate acestea apare art 103 care prevede:
“Utilizatorii, persoane fizice sau juridice …. au urmatoarele obligatii:
“ t) sa îndeparteze zapada si/sau gheata existenta pe trotuare si alei pietonale pe toata latimea acestora în dreptul imobilelor în care locuiesc, “
Acest articol intra in coliziune cu OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicata în MO, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, devenind OG nr. 7/2010 in vigoare de la 30.04.2010 in care la art.2 se prevede:
drumuri publice – drumuri de utilitate publica si/sau de interes public destinate circulatiei rutiere si pietonale, în scopul satisfacerii cerintelor generale de transport ale economiei, ale populatiei si de aparare a tarii; acestea sunt proprietate publica si sunt întretinute din fonduri publice, precum si din alte surse legal constituite”
Pe scurt obligati cetatenii sa faca dezapezire in locuri ce apartin domeniului public sau privat al mun. Brasov sub sanctiunea amenzii.
Cu toate ca precizati ca Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localitatilor, emis de ANRSC, nu pot fi modificat, printr-o hotarâre de Consiliu Local si in acesta nu exista nici o referire la obligatia cetatenilor :” sa îndeparteze zapada”
Devenind o initiativa locala care “cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice” fapta prevazuta in CP Art. 297 Abuzul în serviciu.
Ca alternativa va propun sa nu mai fiti “sfiosi” si sa apelati la Legea nr. 416 din 2001 care asigura asistenta sociala si care obliga beneficiarii sa presteze lunar, câte 72 de ore de munca în folosul comunitatii.
Precizez problema nu ma afecteaza direct datorita starii de sanatate insa iau atitudine in locul propietarilor care sunt implicit mai “tacuti” din mama.
Vã multumesc pentru solicitudine,
POPESCU COLIBASI Dan BRASOV str.Jepilor nr. 34 bl.A33 sc.A ap.14
Buna ziua,
as dori sa adaug cateva randuri la ce a mentionat dl Popescu anterior:
articolul mentionat este 107 pc „q”:
q) să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc;
si nu intra in coliziune cu OG nr. 43/1997
Salut!
Caut sa „schimb” parerea lui @Sorin prin postarea :
„http://popescu-colibasi.go.ro/weblog_1/k178_Sorin_a_comentat.html” (Sorin a comentat)
Pentru mine problema este inchisa (probabil eu sunt daltonist)!