În urma controalelor efectuate anul trecut de către comisarii Camerei de Conturi Brașov la primării sau diferite instituții subordonate consiliilor locale, auditorii au descoperit și o serie de cheltuieli inutile din banii publici.
Astfel, comisarii au descoperit cheltuieli inutile efectuate de două primării pentru sisteme informatice care nu își găseau rostul. Astfel, conform raportului Curții de Conturi, la Primăria Augustin, în anul 2015, a fost achitată suma de 20.000 de lei, pentru cheltuieli ineficiente constând în achiziţia unei aplicaţii web pentru prezentarea online a şedinţelor Consiliului Local. Auditorii susțin că aceste cheltuieli sunt nejustificate, deoarece „entitatea deţine un site propriu care asigură informaţiile necesare, referitoare la activitatea Consiliului Local, aplicaţie care în fapt este inaccesibilă membrilor comunităţii sau persoanelor interesate şi nici nu a fost utilizată vreodată de reprezentanţii entităţii”. Pentru plăţile efectuate au fost calculate accesorii în sumă de 10.000 de lei, astfel că valoarea abaterii financiare este de 30.000 lei.
Și la Primăria Moieciu auditorii auconstatat că, în baza unui contract de prestări servicii, s-au făcut plăţi pentru crearea, administrarea şi introducerea datelor portalul web www.statiuneamoieciu.ro, fără contraprestaţie. Abaterea financiară a fost calculată la 3.000 lei.
În schimb, la Primăria Caţa, auditorii au descoperit în evidenţele contabile „plata fără bază legală din bugetul local a unei amenzii contravenţionale acordate primarului comunei, urmare nepunerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, definitivă şi irevocabilă”, abaterea financiar contabilă în acest caz fiind de 12.000 lei.
Tărlungeniul, probleme cu echipa de fotbal
La Tărlungeni, au fost descoperite unele dintre cele mai consistente abateri. Astfel, la casieria Primărieinu a fost depusă suma de 3.000 de lei, reprezentând încasările în numerar, din taxa pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare, chirie şi utilităţii de la operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în imobilele proprietatea comunei Tărlungeni, aflate în Târgul Auto. De asemenea, auditorii mai susțin că au fost efectuate plăţi în sumă de 49.000 de lei pentru servicii de asistenţă juridică neprestate, dar şi plata sumei de 5.000 de lei pentru achiziţia unor produse care nu au legătură cu activitatea entităţii (carne şi produse din carne).
Ce mai mare abatere financiar contabilă, respectiv de 297.000 de lei potrivit raportului Camerei de Conturi, a fost aceea de „acordare de sprijin financiar Asociaţiei Club Sportiv Unirea Tărlungeni cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice pentru activităţi nonprofit de interes general şi în condiţiile în care primarul comunei (primarul în funcţie în anul 2015 – n.r.) are calitatea de asociat şi este membru în organele de conducere, administrare şi control ale asociaţiei sportive”. De altfel, auditorii au descoperit că aceeaşi asociaţie sportivă a beneficiat de fonduri şi de la Ocolul silvic Tărlungeni, valoarea abaterii în acest caz fiind de 295.000 lei.