Instanţa supremă a decis definitiv ridicarea măsurii controlului judiciar în cazul primarului municipiului Braşov, George Scripcaru, în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu legat de atribuirea unui contract privind reţeaua de termoficare unei firme care nu îndeplinea condiţiile legale, prejudiciind astfel bugetul local cu 1,9 milioane de lei, precum şi pentru că ar fi luat mită 400.000 de lei de la administratorul societăţii, constând în materiale electorale pentru alegerile locale din 2012.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins astfel, ca nefondată, cererea formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov împotriva deciziei din 6 februarie pronunţată de Curtea de Apel Braşov, prin care s-a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de George Scripcaru. De asemenea, instanţa supremă a ridicat controlul judiciar şi pentru Liliana Horga şi Mihai Ciprian David.
„Constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii David Mihai Ciprian, Horga Liliana şi Scripcaru George”, se arată în decizia definitivă a ICCJ.
În acelaşi dosar, instanţa supremă a decis să rămână sub control judiciar Călin Silviu Pop, menţinând astfel hotărârea din 6 februarie a Curţii de Apel Braşov.
Procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată, la jumătatea lunii februarie 2016, pe George Scripcaru, primar al municipiului Braşov din anul 2000, pentru acuzaţiile de abuz în serviciu, instigare la tentativă de abuz în serviciu şi luare de mită, scrie News.ro.
În aceeaşi cauză sunt judecaţi Adina Durbacă, viceprimar al Braşovului, pentru instigare la tentativă de abuz în serviciu, Silviu Călin Pop, administratorul firmei care ar fi fost favorizate de Primăria Braşov, pentru complicitate la abuz în serviciu, uz de fals, dare de mită şi spălare de bani, Attila Radnoti, director al Direcţiei Tehnice a Primăriei Braşov, pentru abuz în serviciu şi uz de fals, Liliana Horga, director executiv adjunct al Direcţiei Tehnice a Primăriei Braşov, pentru abuz în serviciu, uz de fals şi tentativă de abuz în serviciu.
Potrivit procurorilor, în perioada 2010-2011, reprezentanţii SC Cet SA şi Tetkron SRL, societăţi având ca unic asociat municipiul Braşov, au încheiat contracte de vânzare-cumpărare sau prestări servicii cu o firmă privată care furnizează energie termică, prin încălcarea normelor legale.
„În perioada 2011-2012, inculpatul Scripcaru George, în calitate de primar al municipiului Braşov, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii David Mihai Ciprian şi Pop Călin Silviu, a acţionat şi a determinat funcţionari din cadrul Primăriei Braşov/ Consiliului Local Braşov şi angajaţi din cadrul SC Cet SA şi SC Tetkron SRL să-şi exercite defectuos atribuţiile de serviciu, cu ocazia încheierii unor contracte/ convenţii cu firma acestuia din urmă, urmărind obţinerea, atât pentru sine, cât şi pentru această societate şi persoanele care o administrau, a unor foloase necuvenite”, arăta DNA.
În 3 octombrie 2011, primarul a atribuit firmei controlate de Călin Silviu Pop un contract de lucrări, printr-o procedură formală de achiziţii publice, în cadrul căreia membrii comisiei de selecţie a ofertelor au declarat, în mod nelegal, câştigătoare, societatea omului de afaceri, deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile pentru a face lucrările respective (lipsă personal specializat şi utilaje, lipsă experienţă în domeniu etc). Contractul avea ca obiect realizarea interconexiunii reţelei de transport apă fierbinte, în zona de nord a municipiului Braşov.
Procurorii au susţinut că, pe parcursul derulării contractului, primarul George Scripcaru a aprobat decontarea unor sume pretinse de firma lui Pop pentru lucrări neexecutate, nejustificate sau supraevaluate, prejudiciind bugetul local cu suma de 1.914.926,15 lei, care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru societatea respectivă.
Prin intermediul Cristinei Antonie, edilul ar fi primit de la omul de afaceri foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 400.000 de lei, constând în materialele electorale pentru alegerile locale din anul 2012, respectiv câteva mii de tricouri, şepci, pixuri, autocolante şi pachete cu alimente, pentru a fi date alegătorilor.
Primăria municipiului Braşov s-a constituit parte civilă cu suma de peste 1,9 milioane de lei. Dosarul se judecă la Curtea de Apel Braşov, următorul termen fiind stabilit pentru 6 martie.
George Scripcaru mai este judecat în alte două dosare. Într-unul dintre aceste dosare, în 17 noiembrie 2016, primarul George Scripcaru şi fostul director al Regiei Autonome de Transport Braşov au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu privind cumpărarea a patru maşini de către RAT, care au folosite de edil în scop personal. Procurorii au stabilit că, prin faptele de care este acuzat, George Scripcaru a produs Regiei Autonome de Transport Braşov un prejudiciu de 630.665,33 lei, reprezentând contravaloarea autoturismelor achiziţionate şi cheltuielile suportate cu întreţinerea şi utilizarea acestora.
În celălalt dosar, la începutul lunii noiembrie 2016, procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe George Scripcaru, tot pentru abuz în serviciu, alături de fostul şef al CJ Braşov Aristotel Căncescu, un fost consilier judeţean şi angajaţi din Primăria Braşov. Faptele din acest dosar vizează închirierea nelegală a unei suprafeţe de 110 metri pătraţi de teren în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi construcţia unei clădiri pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, în baza unei autorizaţii eliberate de Primăria Braşov, în condiţiile în care firma nu îndeplinea condiţiile legale petnru a obţine autorizaţia. Societatea a ridicat pe acel teren o clădire ”pe o suprafaţă mai mare decât cea închiriată, ocupând abuziv 40,29 mp din domeniul public”.