Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov (ISU) Braşov are o mare problemă atunci când vine vorba de intervenții la înălțime. Pe hârtie, pompierii au în dotare șase autospeciale cu scară, dar, de fapt, doar 2 sunt funcționale, iar acestea au o vârstă considerabilă, 35 de ani.
Printre „piesele de muzeu” care se află în garajele ISU se mai numără o atusocară de 37 de ani, care se află la Detaşamentul 2 de Pompieri Braşov, iar cea mai veche este cea de la Făgăraș și are 43 de ani. De altfel, 61% din autospecialele ISU Braşov au peste 20 de ani vechime. Anul trecut, Primăria Brașov a prevăzut în bugetul local 4 milioane de lei pentru a achiziționa o autospecială modernă pentru intervenții la înălțime, ținând cont că atunci când a izbucnit un incendiu la centrul comercial de lângă gară, a fost necesară intervenția unor autospeciale cu scară de la București.