Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fostă CNADNR) informează participanții la trafic că, începând de astăzi, a fost restrictionată circulația rutieră la maxim 3.5 tone pe podul situat pe strada Timisul Sec din Municipiul Brasov de la km 6+300, zona CET, tronson aflat în administrarea DRDP Brasov. Această restrictie este ca urmare a prăbușirii trotuarului de pe partea dreaptă, din direcția de mers DN 11 (str. Hărmanului) spre DJ 103 (str. Zizinului) pe o lungime de aproximativ 25,00 m. Această șosea a fost folosită pe post de ocolitoare până în luna decembrie, când s-a deschis primul tronson al ocolitoarei, dar pe aceasta a continuat să treacă traficul greu către societățile care au sediul în această zonă industrială. Drumul CET-ului n-a avut parte de reparații capitale de decenii, iar acest pod era mai tot timpul plin de gropi periculoase.
Pentru punerea în siguranța a participanților la trafic, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a traficului ferioviar pe sub pasaj și pentru a evita extinderea degradărilor, DRDP Brasov a decis împreună cu reprezentanții Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Brașov, semnalizarea și restricționarea circulației pe pod la maximum 3.5 tone.
Ruta ocolitoare recomandată este: DN 11 – Varianta de ocolire a Municipiului Brasov tronson I – sens giratoriu DJ 103A Strada Zizinului.