Șașe săli de operație la standarde europene, nouă săli de naștere individuale, care vor garanta intimitate în timpul nașterii, o stație centrală de sterilizare, paturi care se vor transforma în mese de naștere și saloane roming-in, adică mama și copilul în același loc, sunt dotările pe care le va avea Maternitatea din Brașov după ce lucrările la vechea clădire vor fi terminate.
Practic, putem spune că spitalul va încerca să facă concurență maternităților private din Brașov, cu singura diferență că mamele nu vor trebui să plătească actul medical. „Vom funcționa în sfârșit la standarde europene. Sălile de naștere vor fi individuale, nu ca acum sala de naștere ca un vagon mare în care stau mai multe gravide. De asemenea, stația centrală de sterilizare va fi ultrmodernă, nu ca acum când facem sterilizare cu aparate vechi de 30 de ani. În plus, șoții vor putea sta lângă soții pe toată durata travaliului și după naștere, lucru interzis în momentul de fața din cauza lipsei dotărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Maternității, Mircea Preda.
Condiții care vor depăși sistemul privat
În momentul de față, femeile care vor să stea la rezervă plătesc 70 de lei pe noapte. În noul corp al Maternității vor fi 20 de astfel de saloane, care vor funcționa în regim hotelier și vor avea dotări de lux, exact ca la privat: TV, frigider, paturi speciale cu telecomandă, buton de chemare a asistentei, sonorizare și muzică ambientală. „Noi vrem să depășim condițiile din sistemul privat, ca și condiții hoteliere mă refer, iar pe lângă asta, va fi, partea pe care o avem și acum, crescută exponențial însă, parte de îngrijiri speciale de terapie intensivă și pentru adulți și pentru nou-născuți, lucru care la ora actuală în maternitățile din România există doar în câteva locuri din București, în rest este o investiție mult prea mare pentru spitalele private. Noi am vrea să conjugăm cele două aspecte, atât aspectul hotelier, cât și aspectul de îngrijire particulară a nou-născuților cu probleme și a gravidelor și nou-născuților cu probleme astfel încât să ajungem la un nivel de normalitate, pe care l-am văzut în UE”, a completat Mircea Preda, directorul medical al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A Sbârcea”din Brașov.
Spital „regional”
În momentul de față, spitalul are la dispoziție doar două săli de operație, în loc de cinci, sunt disponibile doar zece paturi la Terapie Intensivă adulți, în loc de douăzeci, iar paturile disponibile în general sunt cu 65 mai puține decât ar fi necesar. În fiecare lună, însă, la Maternitatea Brașov vin să se trateze și femeile din alte județe. Cu toate că funcționează în regim de șantier și că spațiul este insuficient, medicii se străduiesc să nu facă rabat de la calitatea serviciilor. „Chiar dacă suntem înghesuiți și am concentrat toate resurslele într-un singur corp de clădire, nu am refuzat până acum niciun caz. Și asta în condițiile în care nu doar femeile din municipiu și județ sunt pacientele noastre, ci și cele din județele vecine, Covasna, Harghita sau chiar și Prahova”, a mai declarat Mircea Preda, care este și directorul medical al spitalului.
30 aprilie, ultimul termen livrat de constructori
„Noua Maternitate” ar putea fi inaugurată în luna mai. Ultimul termen avansat de către constrctor pentru finalizarea lucrărilor este 30 aprilie. Șantierul a fost deschis în luna augut a anului 2015 și au fost întârziate de refacerea proiectării, care a necesitat timp. Investiția se ridică la aproximativ 6 milioane de euro, bani de la Banca Europeană de Investiții prin Ministerul Sănătății. Pe de altă pare, Consiliul Județean și Maternitatea au investit alte două milioane de euro într-o centrală termică nouă și aparatură pentru dotarea spitalului. După inaugurare, mai-marii spitalului vor trebui să cumpere mobilier de spital și alte dotări necesare funcționării. În momentul de față, în Brașov funcționează alte două maternități private unde costul unei nașteri poate varia între 3000 și 5000 de lei.
8 comentarii
Doctori,Asistentele,Infirmierele vor avea si salariile de la „privat” pentru a nu mai fi nevoiti sa fac part time la privat,sau vor ‘trage’de buzunarele gravidelor sau apartinatorilor in continuare?! Si pana la urma ca si gravida ajungi sa dai tot suma ceruta de la privat. Dar macar ‘ privatul’iti elibereaza bon fiscal…
Atitudinea acestora de mai sus_se va schimba sau tot cu ‘ sictir ‘se vor purta ?
RUSINE MATERNITATEA BRASOV !
Pacat ca acesti ”oameni” reusesc sa transforme un moment unic in viata unei familii intr-o experienta traumatizanta pentru viitoarea mamica, riscanta pentru sufletelul abia sosit pe lume si cel putin tensionta pentru viitorul tatic.
Despre costuri……. un foarte mic efort in plus si bebelusul se poate naste intr-un loc civilizat unde sa fie inconjurat de caldura familiei iar mamica sa beneficieze de un tratament uman !
RUSINE MATERNITATEA BRASOV !
Am născut în maternitatea Brașov în noiembrie prin cezariana. În rezerva cu 3 paturi ne-au adus bebelusii chiar daca nu am putut sa ne dam jos din pat de dureri. Nici una dintre mame nu a putut dormi, nu s-a putut îngriji corespunzător de copil ( durerile in primele 2 zile sunt groaznice) . Lipsa spatiu(3 paturi +3 pătuțuri intr-o încăpere de 2 paturi și atât), lipsa intimitate , liniște … Groaznic a fost.
Am născut în 2012, dar cu toate ca erau condiții precare la saloanele de adulți, la bebeluși era fff bine. Îmi amintesc cu placere și emoție acele zile de iarna…am întâlnit oameni minunați care și-au făcut datoria…si pentru asta am un copil vesel și sănătos..respect pentru cei care merita
Ce minciună ordinară, aparate de sterilizare de acum 30 de ani! Aparatele de sterilizare care le folosesc acum, au 3 (trei) ani vechime!
Si…medicii,asistentele,ne vor trata ca la privat,sau ne vor privi cu indiferenta?
No offense, dar cunosc cazuri in care mamicile nu au fost tratate bine nici la Regina Maria.
Eu am nascut la Regina Maria in 2016 si am stat singura in salon cu mama cazata împreună cu mine. Actul în sine a decurs ireprosabil, iar ingrijirea post operatie cezariana excelenta. Iti puteai administra calmante daca era nevoie, insa am apelat de 2 ori, ultima oara cand a venit familia. De dat jos din pat m am dat singura, asistata de o asistenta care nici nu a pus mâna pe mine. In rest, absolut nimic de reprosat. 3 nopti si 4 zile de liniste.