Consilierul local brașovean Alexandra Crivineanu (PSD) a organizat astăzi o conferință de presă pentru a expune câteva dintre realizările actualului Guvern, dar și pentru a prezenta viitoarele acțiuni ale doamnelor din partid cu ocazia Dragobetelui sau a Mărțișorului. Desigur, din partea jurnaliștilor nu au lipsit nici întrebările și constatările incomode pentru social-democrați, ținând cont că indiferent de cine participă la conferințe se reiau aceleași mesaje „pozitive” cu privire la respectarea de către Guvernul Grindeanu a programului de guvernare și a promisiunilor onorate. „PSD Brașov își reafirmă sprijinul necondiționat față de guvernul Grindeanu și programul de guvernare pe care l-a promovat. Mesajul pentru membrii noștri este că orice măsură este gândită în spiritul corectitudinii și al gândirii benefice pentru români. Guvernul Grindeanu este văzut ca unul stabil și de încredere, pentru că reprezentanții Ambasadei SUA împreună cu cei ai Bell Helicopters nu ar fi stat de exemplu astăzi de vorbă cu cineva care ar urma să plece sau să pice la o moțiune a spus consilierul local.
Întrebată dacă ar fi votat Ordonanța 13, aceasta a răspuns că… „NU”, însă apoi a încercat să mai dreagă busuiocul, astfel ca răspunsul său să nu fie condamnat de la „centru”. „Unele articole au fost f bune, unele nu. Mi-aș fi spus punctul de vedere și nu aș fi votat ordonanța. Consider că s-a făcut o greșeală a PSD în ceea ce privește comunicarea, să explice ce e bine și ce nu. Greșeala a fost a ministrului Justiției”, a explicat Crivineanu. Pe de altă parte, consilierul local a subliniat faptul că Guvernul actual a subliniat și o serie de măsuri benefice, iar românii ar trebui să le conștientizeze și „să nu mai iasă în stradă nefundamentat”. „Nu s-au documentat bine înainte de a protesta și vor constata pe parcurs că Guvernul a luat o serie de măsuri benefice”, a precizat consilierul local.
Nu vor fi contramanifestații oficiale, dar membrii PSD sunt cam neliniștiți
În ceea ce privește contramanifestațiile, nici la nivelul Brașovului, cel puțin oficial, nu vor fi organizate astfel de proteste. După ce președintele PSD Liviu Dragnea, dar și alte persoane din conducerea partidului, au subliniat faptul că membrii PSD nu mai pot fi ținuți în frâu, și purtătorul de cuvânt al PSD Brașov, Daniel Giurma, a precizat faptul că telefonul sună în continuu la sediul partidului, iar membrii formațiunii întreabă ce decizie s-a luat la nivel de partid, fiindcă nu mai rezistă și vor să-și exprime și ei părerea în stradă. „Oamenii chiar ne întreabă ce facem, cum ne putem exprima și noi părerea. Noi le-am transmis că nu se organizează manifestări de protest, însă își pot exprima susținerea față de Guvernul Grindeanu semnând petiția online «Susținem Guvernul Grindeanu», care are în acest moment peste 54.000 de semnături”, a explicat Giurma.
Pe Facebook, Crivineanu „o dă” în diverse
Consiliera locală este foarte activă pe rețelele de socializare, promovând un eveniment de nutriție sănătoasă. Totuși, deranjată de protestele celor care au ieșit în stradă săptămâna trecută, Crivineanu a explicat, la modul arogant, că cei care nu sunt de acord cu atitudinea PSD ar trebui să protesteze și împotriva „majorării salariilor medicilor, profesorilor, actorilor și ale celor cărora i s-a mărit salariul minim…”. În plus, în comentarii acuză persoanele care protestează că nu respectă legea.