Incendiul izbucnit în complexul rezidențial Tâmpa Gardens, în jurul orei 15.00, la o magazie din spatele fostului club Bamboo, este în curs de lichidare. Pompierii acționează însă cu 3 autospeciale, dar și o autoscară pe mai multe laturi ale clădirii care este amplasată între două blocuri de locuințe, astfel ca să fie identificate posibilele focare ascunse, după cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.
Deși incendiul a izbucnit în exterior, incinta vechiului club, în care nu mai este activitate de mai mulți ani, a fost invadată de un fum gros, astfel că vizibilitatea este foarte redusă. Deocamdată, pompierii nu pot confirma dacă există victime sau nu, însă la fața locului este și un echipaj SMURD. „Incendiul a pornit de la izolația de pe peretele exterior al magaziei. Nu știm exact dacă magazia este a clubului sau nu, dar locatarii spun că era o anexă a clubului unde erau depozitate diferite elemente de mobilier din club”, a explicat Ciprian Sfreja.