Brașovenii se vor întâlni și în această seară în fața Prefeturii pentru a protesta împotriva adoptării celor două ordonanțe care vizează grațierea și amnistia corupților din România. Organizatorii anunță că până la 18.30 se va protesta în fața Prefecturii, după care se va pleca în marș pe o distanță mai scurtă decât în ultimele două seri: Prefectură – Piața Sfatului – Patria – Ceasul Rău – Prefectură.
De asemenea, brașovenii vor ca în această seară să împartă flori jandarmilor pentru modul în care au vegheat la buna desfășurare a protestului în Brașov, după ce aseară, la București, aceștia au fost atacați de huligani în speranța distrugerii ideii de protest pașnic.
Aseară peste 10.000 de brașoveni au mărșăluit până la ieșirea spre București, cerând anularea celor două ordonanțe. Acesta a fost cel mai mare protest din Brașov din epoca post-decembristă.
Protestatarii au adus cu ei pancarte pe care se poate citi: „Dragnea nu uita, te aşteaptă DNA“, „PSD – Ciuma Roşie“, „Trebuie să ieşim toţi ca să scăpăm de mafioţi“.
Manifestanţii au spus că ei nu vor demisia Guvernului, ci retragerea actelor normative vizând justiţia, adoptate, marţi noapte, de Executiv. „Noi nu cerem demisia Guvernului, ci retragerea ordonanţei privind modificarea codurilor penale şi a proiectului de lege privind graţierea”, a spus unul dintre protestatari, care a vorbit la megafon. Pe pancartele purtate de către manifestanţi se mai poate citi: „Noaptea, ca hoţii! Ajunge!”. Protestatarii scandează lozinci cum ar fi: „Săriţi cu toţii şi spuneţi tare că România nu e de vânzare” şi „Suntem scârbiţi de aceşti hoţi”.