Immochan, care deţine pe piaţa locală centrul comercial Coresi din Braşov şi 22 de galerii comerciale, analizează achiziţia a trei terenuri pentru dezvoltarea de noi proiecte imobiliare pe piaţa locală. Oraşele vizate sunt Bucureşti, Sibiu şi Craiova.
„Acesta sunt pentru noi trei oraşe prioritare. Motivul principal este legat de faptul că în aceste trei oraşe, cel puţin în zona comercială, credem că mai există astăzi spaţiu”, a declarat Tatian Diaconu, CEO Immochan România.
Viitoarele proeicte vor fi mixte, cu dezvoltarea de spaţii comerciale în primă fază, după care se va investi în componenta rezidenţială sau de birouri. Acelaşi tipar a fost urmat de companie şi în cadrul proiectului Coresi din Braşov, acolo unde pe cele 100 de ha ale fostei platforme industriale Tractorul au fost construite iniţial spaţiile comerciale, urmate mai apoi de blocurile de apartamente. Pe viitor, Immochan va dezvolta şi componenta de birouri pe terenul fostei fabrici.
„Există o modalitate prin care poţi să blochezi un teren o perioadă de timp, printr-o formă juridică, fara că terenul să-ţi aparţină. Şi atunci îţi acorzi timpul respectiv ca să studiezi dacă un proiect este dezabil”, a mai declarat Diaconu, întrebat dacă Immochan este proprietarul terenurilor analizate.
Immochan a anunţat încă de anul trecut investiţii de 1,5 miliarde de euro până în 2018 pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea proprietăţilor pe care le deţine. Investiţiile în viitoarele proeicte ar putea atinge pragul de 100 de milioane de euro pentru fiecare în parte, mai spune Diaconu.