Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Brașov a solicitat Consiliului Județean o cofinanțare în cuantum de 433.560 de lei învederea achiziției de echipamente și aparatură medicală nouă. Lista cu toate echipamentele necesare, a cărora valoare este de 4,33 milioane de lei, a fost transmisă Ministerului Sănătății, care ar urma să finanțeze 90% din sumă, respectiv 3,9 milioane de lei. Conform legii, cealaltă parte de cofinanțare trebuie asigurată de către CJ Brașov. Rămâne însă de văzut dacă Ministerul va aloca fondurile necesare pentru toate aparatele de care spitalul brașovean are nevoie, ținând cont că la fiecare început de an, autoritățile județene aprobă bani pentru cofinanțări, însă sumele rămân necheltuite, deoarece Ministerul Sănătății nu alocă fondurile necesare pentru achiziții.
Una dintre necesitățile unității sanitare este achiziționarea unui computer tomograf a cărui valoare estimată este de 2,79 de milioane de lei. Pe lista de investiții se mai găsește și achiziționarea a 50 de paturi, a căror valoare estimată este de 279.000 de lei, dar și diverse aparate de terapie pentru recuperarea pacienților care au suferit diverse afecțiuni neurologice.