Noi fosile ale unui dinozaur care a trăit acum 70 de milioane de ani în România, au fost găsite în Transilvania, a anunțat un grup de cercetători de la universitatea Southampton din Marea Britanie, citați de BBC.
Hatzegopteryx, după cum l-au numit cercetătorii români care l-au descoperit în urmă cu aproape 40 de ani, a trăit în zonă Hațeg, care la vremea aceea era o insulă din Marea Thetis. Noile dovezi întăresc convingerea cercetătorilor că hatzegopterix ar fi fost unul dintre cei mai mari prădători preistorici care au trăit în zonă Transilvaniei de astăzi. Numai maxilarul sau măsură jumătate de metru, iar anvergura aripilor sale atingea 12 metri. Până de curând, oamenii de știință credeau că specia era de dimensiuni mai mici, însă noile fosile descoperite arată că era unul dintre cei mai mari dinozauri zburători din regiune.
Un exemplar din această specie a fost reconstituit la scară reală și expus anul trecut și la Dino Parc Râșnov, unde de asemenea există și un cuib real de ouă de dinozaur, descoperit recent la noi în tară.
Citiți AICI mai multe amănunte despre această specie de dinozauri, dar și despre alte atracții existente în parcul de la Râșnov: