Stiri Brasov, Timp liber

Cele mai cunoscute nume ale ski-jumping-ului din lume vin în weekend la Râșnov

sarituri-cu-schiurile trambuline rasnovSâmbătă și duminică, Baza Olimpică de Trambuline din Râșnov va găzdui două etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile – feminin. Evenimentul, organizat de Federația Română de Schi Biatlon și de Primăria Râșnov, se bucură de participarea celor mai cunoscute nume ale ski-jumping-ului internațional, printre care japoneza Sara Takanashi, liderul clasamentului general al Cupei Mondiale, campioana olimpică de la Soci, Carina Vogt (Germania), și austriaca Daniela Iraschko. România va fi reprezentată de Dana Haralambie și Daniela Trâmbițaș.

„Râșnovul găzduiește din nou o competiție sportivă internațională de cel mai înalt nivel, iar acest lucru certifică faptul că ne menținem cu succes locul într-un club foarte select, în care intră doar câteva țări. Mă bucur că au fost depășite toate problemele și suntem pregătiți 100% din punct de vedere organizatoric, împreună cu partenerul nostru – Federația de specialitate – pentru a oferi sportivilor cele mai bune condiții, iar spectatorilor o competiție de un spectacol deosebit. Sâmbătă și duminică așteptăm la Râșnov cât mai mulți iubitori ai sporturilor de iarnă și îi asigurăm că vor avea ce vedea!”, a explicatLiviu Butnariu, viceprimar cu atribuții de primar al orașului Râșnov.

SÂMBĂTĂ 28.01.2017

 11:30 – Săritură de probă HS 100

12:30 – Competiție Runda I HS 100

Competiție Runda finală HS 100

Festivitatea de premiere

17:30 – Deschiderea oficială a Cupei Mondiale la sărituri cu schiurile – feminin – Centrul Istoric al Stațiunii de Interes Național Râșnov

 

DUMINICĂ 29.01.2017

 12:30 – Săritură de calificare HS 100

13:30 – Competiție Runda I

Competiție Runda finală

Festivitatea de premiere

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*