Începute în vara acestui an, lucrările de construcție a unui nou magazin Kaufland pe strada Avram Iancu ar urma să fie definitivate în jurul datei de 15 februarie 2017, în conformitate cu precizările unor reprezentanți ai companiei.
Magazinul se construiește în locul fostei filaturi a Carpatex, iar cele mai de durată au fost lucrările de demolare a vechii fabrici, care a fost închisă încă din anul 2008. Construcţiile existente ale Carpatex ocupau 16.560 de mp din terenul de aproximativ 20.000 de mp al fabricii. Conform noului PUZ, pe minimum 20% din teren vor fi amenajate însă, spaţii verzi, ţinând cont că pe platforma industrială existau doar betoane. În partea dinspre Avram Iancu ar urma să fie parcări, iar magazinul să fie amplasat spre strada Enupărului. Noul hipermarket ar urma să aibă o suprafață de vânzare de peste 2.500 mp.
Ţinând cont că zona vizată se află chiar la marginea zonei de protecţie a monumentelor istorice, PUZ-ul a fost aprobat, cu menţiunea că magazinul nu va putea arăta ca şi cel din cartierul Astra, respectiv să nu aibă aspectul unei hale, ci să se încadreze în specificul arhitectural al zonei.
De asemenea, compania ar urma să onstruiască pe strada Avram Iancu un sens giratoriu, care să asigure accesul către noul magazin.
Kaufland a deschis ieri la Codlea un nou magazin.
6 comentarii
Ma indoiesc ca e vorba de 2017. Acolo e foarte mult moloz in momentul acesta. Sigur va referiti la 2018.
Arata exact ca o hala!Arhitectura specifica ar trebui sa insemne altceva!
Devenind o colonie economică,toate perspectivele de dezvoltare devin iluzii!Banii nostri ajung in paradisuri fiscale,noi injuram primarii pt. drumurile proaste.In Germania unui somer se acorda 1300 euro!
Putin imi pasa cum arata.Daca are preturi mici mie imi place.Sa se deschida cat mai repede sa le mai taie din profit mini market-urilor de cartier care practica preturi enorme.Mai scutiti-ma cu strainii care vin sa ne ia banii,ca nici romanii nu-s mai prejos,ba chiar mai nesatui uneori.
Problema nu e daca sunt sau nu nesatui, ci directia banilor tai. Banii tai ajung ,de exemplu,in buzunarul unui somer din Germania, care nici in ruptul capului n-ar munci pentru 1000 de euro! Tu esti sclav in tara ta pt.200 de euro!
Ma intreb ce se va intampla cand suprasaturatia de mall- uri nu va putea genera profit? Cel mai puternic va monopoliza toata piata?