Ținând cont că dezvoltările imobiliare pe fostele platforme industriale au luat o tot mai mare amploare în ultimul an, unul dintre dezvoltatorii care deține terenuri în fosta zonă industrială de pe strada Hărmanului, respectiv proprietarul fostei platforme IUS, a început demersurile în vederea construcției de locuințe. Astfel, în Comisia de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăria Brașov din 22 noiembrie a analizat o propunerea de avizare a unui studiu de oportunitate în vederea elaborării „PUZ str. Hărmanului nr. 58 (IUS), pentru relocare anvelopare a rețelelor subterane/ supraterane, organizare de șantier construire locuințe”.
Terenul IUS SA a fost vândut în 2005 cu 2,6 milioane de euro către fondul de investiții EFG Urban Achiziții. Ulterior, în 2009, austriecii de la Immoeast, care s-au rebranduit între timp în Immofinanz, au cumpărat fondul European Future Group, care controla EFG Urban Investiții, terenul fostei fabrici de scule ajungând în propeitatea austriecilor. Aceștia anunțau că vor investi 240 de milioane de euro într-un proiect mixt cu o suprafață de 150.000 de metri pătrați, format din mall, hotel, centru de afaceri și locuințe. În octombrie însă, austriecii de la Immofinanz se pregăteau de dezvoltarea unui parc de retail sub brandul STOP.SHOP pe terenul pe care îl deţin la Braşov, cea pe care până acum zece ani se întindea fabrica de scule IUS. „Analizăm terenurile pe care le avem, iar pentru următorii doi, trei ani, ne concentrăm pe retail în Polonia şi Romania. România are o dezvoltare pozitiva în ceea ce priveşte consumul şi vrem să construim centre şi parcuri comerciale în oraşe unde vedem potenţial. Nu o să construim în oraşe unde a fost atins potenţialul de dezvoltare”, spuneau reprezentanții Immofinanz în octombrie. Cel mai probabil aceștia s-au răzgândit văzând că piața de locuințe în Brașov este în creștere și există cerere.
Pentru a începe conturarea Planului Urbanistic Zonal, condiția impusă de către membrii Comisiei de Urbanism pentru dezvoltator a fost aceea de a se pune de acord cu cei care dețin terenurile vecine, respectiv cele de pe fostele platforme Lubrifin și Lemexim, astfel încât să se prezinte un concept unitar de dezvoltare a zonei, aceasta fiind o condiție pentru avizarea proiectului. În etapa următoare, proiectul va fi supus consultării populației.
Al doilea magazin Kaufland din Brașov s-ar putea construi în locul IUS