Radu Popica, șef de secție în cadrul Muzeului de Artă Brașov, se zbate între viață și moarte după ce a fost accidentat pe trecerea de pietoni vineri seară de un bucureștean de 22 de ani. Accidentul a avut loc în jurul orelor 23.30 pe Bulevardul Alexandru Vlahuță, în apropierea sensului giratoriu de la intersecția cu strada Hărmanului. Purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, Liviu Naghi, a anunțat că șoferului i s-a deschis dosar penal.
Odată cu apropierea iernii, limitatoarele de viteză au fost scoase, iar trecerile de pietoni devin locuri foarte periculoase pentru participanții la trafic.
Un comentariu
ne pare foarte rau de cele intamplate si ne rugam pentru prietenul nostru Radu.
Am semnalat de n ori aceste probleme, ba s-au ivit multi comentarii, care mai tampite.
Mai este eronat ceva, s+au scos acele limitatoare la catva luni dupa ce s-au pus, in urma asa zisului protest al soferilor. Problema tine de civilizatie rutiera, si pietonii sunt de vina, dar, ati fost de multe ori pe trecerea de la Gara, de pe Vlahuta, zona Grivitei, Faget si altele, unde nu exista limitatoare de cel putin 6 luni ,iar soferii nu opresc si conduc criminal.
Nu se vor opri, vor muri si vor fi nenorociti oamenii pe trecerea de pietoni si degeaba, nu se face nimica, la volan esti tare, nu simti si nu doresti decat sa ajungi cat mai repede la destinatie. Un egoism si o delasare crunta si cruda.Va multumim domnule Scripcaru, multumim Politiei Brasov, iarasi avem prieteni. copii, frati si cunostinte ce s-au accidentat grav sau au murit cu zile.