Mâine, după ora 14.00, se deschide traficul pe primul tronson al ocolitoarei Brașovului
0Deschiderea circulației se va face la ora 14.00, la podul peste Timișul Sec, înainte de fosta rampă de deșeuri, din direcția Săcele spre intersecția cu strada Zizinului. La deschidere și-a anunțat prezența si ministrul Transporturilor, Petru Sorin Bușe, alături de reprezentanții CNAIR S.A., primarul municipiului Brașov, prefectul județului și reprezentanții Consiliului Județean.
Lucrările de pe primul tronson al ocolitoarei au demarat încă din martie 2012 și au fost reluate abia în februarie 2015 de asocierea de companii italiene Chirulli Andrea Impresa Individuale – Aleandri SPA – Shelter Construct – Pasquale ALO, după o pauză de peste un an și jumătate, din iunie 2014, când constructorul inițial, compania austriacă Alpine Bau, și-a anunțat insolvența. Valoarea actualului contract de lucrări este de 59.556.175,71 lei fără TVA. Surse din cadrul Companiei de Drumuri susțin că tronsonul ar putea fi deschis traficului abia după data de 15 octombrie. În prezent, se lucrează la breteaua de legătură între DN 11 și tronsonul II pe lângă pasaj, la separatoarele de sens de pe DN 11 din zona intersecției cu tronsonul I și urmează și montarea iluminatului public. Tronsonul 1 al ocolitoarei are o lungime de 7,92 kilometri, iar valoarea totală a investiţiei este de 59,56 milioane de lei, fără TVA, proiectul beneficiind de finanţare europeană prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS – T).
http://www.bizbrasov.ro/2016/11/16/brasovul-record-in-constructia-de-drumuri-ocolitoarea-de-nici-20-de-km-nu-este-gata-nici-dupa-15-ani/