180 de alergători au participat sâmbătă la Săcele, la una din ultimele curse de alergare montană a sezonului:
”Bunloc Vertical Race”.
Și cursa copiilor a adunat la cabana Sava din Bunloc peste 50 de copii, cea mai numeroasă prezență fiind la cursa picilor de sub 9 ani. Cursa s-a bucurat și de o „galerie” numeroasă, în total aproximativ 500 de oameni alegând ieri Bunlocul pentru mișcare și aer curat.
Bunloc Vertical Race a adus la start cei mai buni alergători montani din Romănia, competiția fiind una extrem de strânsă, favoriții impunăndu-se în final. La general, cursa băieților a fost câștigat de Viorel Palici – cel mai titrat alergător al anului, pe locul II fiind Gyorgy Szabolcs – membru al clubului din Italia Valetudo, cu numeroase competiții câștigate în afară, iar pe locul III – Andrei Preda – membru al echipei ”Vertical Sport”. La fete prima poziție a fost ocupată de principala favorită, Ingrid Mutter – câștigătoare a două curse internaționale anul acesta, membră a clubului italian Valetudo, locul II a fost ocupat de Gianina Tănase – câștigătoare a mai multor curse montane din România printre care și Bușteni Vertical Race 2015, iar pe locul III a ajuns Adriana Pleoșniță – câștigătoare a Circuitului Carpaților 2015.
La băieți peste 35 de ani câștigător a fost Muntean Florin, iar la fete peste 35 de ani Gianina Tănase.
Cursa a fost organizată de Silviu Bălan, unul din cei mai cunoscuți alergători montani din România, membru al lotului național de alergare montană, originar din Săcele, în colaborare cu CPNT Brașov. Competiția a avut ca principal partener Primăria Municipiului Săcele.
”Bunloc Vertical Race” s-a desfășurat pe dealul Bunloc din Săcele, a avut 3,5 km lungime cu o diferență de nivel de + 500m.
„Vertical Race” este o probă nou apărută în peisajul alergărilor montane și constă într-o cursă scurtă de urcare, de până în 5 km, dar cu diferență mare de nivel, ceea ce o face extrem de dificilă și de atractivă. În termeni profani am putea-o numi un ”sprint la deal”. Câștigă, evident, cel care parcurge distanța în cel mai scurt timp.
Bunloc (sau Bolnoc) este o zonă turistică pentru săceleni și brașoveni cunoscută din cele mai vechi timpuri. Până în anii 90, când zăpadă era din belșug aici exista o tradiție foarte puternică în schiul alpin. În ultimii ani zona a devenit foarte populară pentru amatorii de parapantă, mountain bike, schi de tură, dar și pentru pasionații de alergare montană.