Regia Autonomă de Transport a lansat în luna septembrie o licitație în vederea achiziției de benzină pentru o perioadă de 2 ani, ținând cont că deține în pracul auto și o serie de autovehicule care folosesc drept combustibil benzina. Valoarea contractului era estimată între un preț minim de 339.628,48 lei și de maximum 401.526,4 lei în funcție de cantitatea de combustibil care urma să fie achiziționată: minim 69.596 litri /
maxim 82.280 litri. La licitație s-au înscris cinci firme din domeniu, iar contractula fost încheiat cu trei dintre aceștia, respectiv Mol România din Cluj, Almatar Trans din comuna Cozieni județul Buzău și Lukoil România din București, valoarea totală a contractului scăzând în urma licitației de 390.994,56 lei cu tot cu TVA. Practic Regia va cumpăra litrul de benzină în următorii doi ani cu 4,75 lei, pe perioada contractuală urmând să fie încheiat mai multe contracte subsecvente pentru minimum 34.798 litri/maximum 41.140 litri. Benzina va fi achiziționată din stațiile PECO pe bază de carduri de credit.