Consilierii locali au aprobat în ultima ședință colaborarea dintre Municipiul Braşov şi SC Ana Teleferic SA pentru asigurarea administrării şi exploatării domeniului schiabil din Poiana Brașov în noul sezon de iarnă 2016-2017. Municipalitatea colaborează cu această companie încă din 2011, respectiv de când au fost finalizate lucrările de mdoernizare a domeniului schiabil din stațiune, atât în ceea ce privește operarea celor două instalații de transport pe cablu aflate în proprietatea municipalității (pe lângă cele 8 pe care le deține societatea), cât și în ceea ce privește funcționarea instalațiilor de producere a zăpezii artificaile. Din 2014, de întreţinerea şi exploatarea telescaunelor Primăriei de pe pârtiile Ruia (cu şase locuri) şi Lupului (cu patru locuri) se ocupă tot Ana Teleferic, care a câștigat operarea acestora până în luna mai 2018, iar suma totală pe care o încasează societatea din acest contract este de 2.537.336,83lei. Edilii au decis ca Ana Teleferic să se ocupe de toate cele 10 instalații de transport pe cablu din stațiune, pentru ca sistemul de transport să fie administrat ca un tot unitar şi să asigure o liberă circulaţie a schiorului în tot arealul staţiunii, astfel ca o cartelă de acces să poată fi folosită pe orice instalaţie din staţiune.
Sezonul de schi se va încheia oficial pe 2 aprilie 2017
În conformitate cu convenția încheiată între cele două părți, Ana Teleferic ar urma să înceapă exploatarea acestor instalații de în dată ce vremea va permite, iar închiderea sezonului de schi este programată pentru data de 2 aprilie 2017. Totodată, Ana Teleferic se va ocupa şi de administrarea instalaţiilor de producere a zăpezii de pe pârtia Bradul, până când acestea vor fi conectate la sistemul pe care îl deţine Primăria pe restul pârtiilor, dar se va ocupa şi de întreţinerea stratului de zăpadă de pe această pârtie.
Totodată, Ana Teleferic, ca operator al instalațiilor de transport pe cablu, va trebui să plătească o taxă specială pentru utilizarea domeniului schiabil din Poiană. Astfel, pentru pârtiile Stadion și Bradul, societatea va trebuie să achite 0,1375 lei/pe fiecare punct taxat de pe cartelele celor care au utilizat teleschiurile de pe aceste pârtii și de 0,277 lei/punct pentru celelalte pârtii. Valoarea punctului variază în fiuncție de tipul de cartelă achiziționat de turist, cu mai puține sau cu mai multe puncte, fiind practicate și tarife diferențiate adulți/copii. Aceste tarife rămân practic nemodificate față de sezoanele precedente, fiind stabilit la acest cuantum încă din toamna lui 2013.
2.000 de lei, costul închirierii unei pârtii pentru competiție
De asemenea, în vederea organizării de comperiții pe domeniul schiabil, organizatorii vor trebui să plătească 2.000 lei/competiție pentru utilizarea unei anumite porţiuni din domeniul schiabil, pentru pregătirea pârtiei şi delimitarea zonei de concurs. Suma va trebui fi achitată bugetului local cu cel puţin două zile înainte de începerea acesteia.