Spitalul Județean Brașov a lansat în luna august o licitație în vederea încheierii unui acord-cadru pe 12 luni pentru furnizarea dezinfectanților de care unitatea medicală are nevoie. Valoarea produselor necesare pentru o perioadă de un an fusese estimată la suma de 192.166,6 lei, iar în urma licitației, care a fost adjudecată de două firme, prețul a scăzut până la suma de 167.220 de lei, ținând cont că pentru unul dintre cele cinci loturi nu s-a licitat deloc.
Astfel, firma Medical Care ar urma să furnizeze Spitalului Județean 1.200 de litri de antispetic lichid pentru dezinfecția igienică și chirurgicală a mâinilor, încă 1.200 de litri de săpun dezinfectant și 2.560 de litri de antiseptic pe bază de iod, valoarea acordului-cadru încheiat cu această firmă fiind de 160.920 de lei. Județeanul a mai încheiat însă un acord cadru în valoare de 6.300 de lei cu societatea Ecodet Activ din București pentru furnizarea a 210 litri de săpun dezinfectant lichid pe bază de povidone iodine. În schimb, unitatea sanitară brașoveană nu a reușit să achiziționeze anticsepticul lichid pentru dezinfecția tegumentelor și a mucoaselor (420 de litri), a cărui valoare era estimată la suma de 13.708,8 de lei, deoarece nici un participant nu a licitat pentru acest lot.